Evadare din China

de THE EPOCH TIMES

Viața lui Zhao Jiheng s-a schimbat radical când avea doar 8 ani.

"Într-o zi, am venit acasă, iar părinții mei dispăruseră", a spus Zhao. Părinții săi, la fel ca alte zeci de milioane de persoane din China, fuseseră luați în vizor de Partidul Comunist Chinez (PCC) din cauza credinței lor religioase. Peste noapte, cei aproximativ 70 de milioane până la 100 de milioane de adepți ai Falun Gong, cunoscut și sub numele de Falun Dafa, au trecut de la a fi cunoscuți de publicul larg ca oameni buni care practicau meditația și urmau principiile "adevăr, compasiune, toleranță", la a fi catalogați drept dușmani ai statului în 1999.

Tatăl lui Zhao a fost supus la tortură și apoi și-a petrecut următorii câțiva ani ca fugar, iar mama sa a fost arestată ilegal și reținută pentru diferite perioade de timp, arbitrar și frecvent. Acest lucru însemna că Zhao putea să se întoarcă acasă de la școală într-o zi și să găsească ușa încuiată, dându-și seama abia atunci că poliția o luase din nou pe mama sa. Viața de acasă fusese bulversată; Zhao stătea uneori cu bunica sa invalidă, iar alteori, cu orice rudă care putea să-l găzduiască.

Zhao, în vârstă de 8 ani, întreba: "De ce a plecat mama mea? De ce a plecat tatăl meu?"

"Nu mi-au spus pentru că eram atât de mic și nu puteam înțelege", a spus Zhao. "Dar, încet-încet, am început să înțeleg. Pentru că luaseră poziție pentru adevăr și au îndrăznit să spună "Falun Dafa este bună", au devenit ținta statului."

Cei care nu sunt familiarizați cu societățile comuniste consideră povestea lui Zhao de neînțeles și șocantă - faptul că presupusul guvern al unei națiuni ar putea întoarce un întreg popor împotriva unui anumit grup de cetățeni buni, dintr-o dată. Pe măsură ce societatea a început să repete calomniile PCC despre Falun Dafa, Zhao a început să se confrunte cu hărțuire și abuzuri la școală, iar poliția a început să-i percheziționeze casa. În momentele în care mama sa era acasă, poliția încerca să-l manipuleze spunându-i că aceasta este crudă cu el, deoarece nu renunță la credința sa, astfel încât el să aibă o viață mai ușoară.

Partidul Comunist Chinez a folosit întregul aparat de stat pentru a-și atinge scopul de a distruge reputația, viața și mijloacele de trai ale acestor credincioși spirituali, crezând că poate eradica un sistem de credință în doar câțiva ani. Dar adevărul și bunătatea inimii umane au învins.

A doua șansă la viață

Astăzi nu v-ați putea da seama, dar Zhao a fost un băiat foarte bolnăvicios. Era frecvent bolnav și avea o stare recurentă de crize și pierderi de cunoștință aleatorii din cauza cărora ajungea la camera de urgență. La spital, medicii confuzi au sugerat o lobotomie. Când medicina modernă nu a reușit să ofere răspunsuri, mama lui Zhao a apelat la medicii din medicina tradițională chineză, care s-au dovedit la fel de neputincioși.

Îndreptarea miraculoasă a lui Zhao spre sănătate a fost la una dintre primele sale întâlniri cu Falun Dafa. Practica spirituală include cinci exerciții de meditație, pe lângă aderarea la principiile "adevăr, compasiune, toleranță", iar atunci când a fost prezentată publicului chinez la începutul anilor 1990, a luat amploare cu iuțeala fulgerului. Au existat beneficii legate de sănătatea mentală, spirituală și fizică a celor care practicau Falun Dafa, iar Zhao a fost unul dintre cei mulți care au comunicat că bolile care îl chinuiau de mult timp au dispărut aproape complet.

Cu siguranță nu fusese o viață ușoară, atunci când știa că în orice moment putea să leșine și să se lovească cu capul de sol. Cu sinceritate, Zhao a spus: "Falun Dafa mi-a oferit o a doua șansă la viață".

Când părinții lui au început practica spirituală, a făcut-o și el, pentru că cele trei principii ale Falun Dafa i-au arătat clar că aceasta îi învăța pe oameni cum să fie buni și amabili. Acest lucru a făcut ca persecuția bruscă a practicanților Falun Dafa să fie cu atât mai derutantă și mai sfâșietoare pentru Zhao. Nu este ceva neobișnuit ca oamenii din China să cunoască pe cineva care a practicat Falun Dafa și a fost ucis de Partidul Comunist Chinez pentru asta, a adăugat el. Unsprezece dintre prietenii mamei sale și-au pierdut viața astfel.

"Partidul Comunist Chinez este un regim ateu, iar motto-ul său este să lupți împotriva cerului, să lupți împotriva pământului și să lupți împotriva semenilor tăi", a explicat Zhao. Încă de la începuturile sale, PCC a încercat să elimine religia și credința spirituală. "Vrea ca oamenii să fie materialiști și să aibă doar interese personale. Ca urmare, a făcut ca moralitatea Chinei moderne să fie de un nivel foarte scazut", a spus el.

Din cauza credinței lor, membrii familiei lui Zhao au fost incluși pe lista neagră și nu au putut obține pașapoarte. Dar în 2007, când avea 16 ani, a apărut o oportunitate de a părăsi țara. Familia sa a urmat un grup de alte persoane care încercau să iasă din China și să ajungă în Thailanda, căutând o șansă la libertate.

"Știam că va fi periculos, dar nu cred că mi-aș fi putut imagina cum urma să fie această experiență", a spus Zhao. În toiul nopții, zeci de oameni se înghesuiau în spatele unui camion, întinși sub încărcătură, și urmau să fie lăsați în mijlocul pustietății pentru a aștepta cine știe cât timp până când următorul vehicul îi va lua. Ar fi trebuit să fie speriat, a recunoscut Zhao în retrospectivă, dar a simțit, cumva, că era protejat de Dumnezeu. Chiar și atunci când aștepta în întuneric, în sălbăticie, fără să știe dacă următoarea persoană pe care o va întâlni va fi poliția sau contrabandiștii, sau dacă următoarea etapă a călătoriei va mai avea loc, a considerat că merita să riște. Viața fără libertatea de a-ți practica credința nu este deloc viață, a spus el.

Orele au trecut, iar călătoria a continuat. Familia lui Zhao și alte câteva persoane au reușit să treacă granița și apoi să ajungă în Thailanda, gata să înceapă o nouă viață.

Misiunea

În Thailanda, Zhao mergea în mod regulat la punctele de atracție turistică, cu pliante care conțineau informații despre Falun Dafa și le spunea chinezilor continentali, aflați în vizită, adevărul despre persecuția care avea loc. El dorea ca aceștia să știe că "Falun Dafa este bună", ne-a spus Zhao, iar fiecare persoană care arăta o scânteie de înțelegere îi dădea mai multă speranță.

În Thailanda, Zhao a avut prima sa întâlnire cu Shen Yun Performing Arts, cea mai renumită companie de dans clasic chinezesc din lume, în cadrul unui program special de dans clasic chinezesc de Anul Nou. Acolo, a văzut un dans care istorisea despre China modernă.

Imaginați-vă emoțiile pe care le-a simțit Zhao când a văzut o poveste care ar fi putut fi a sa, jucată pe scenă.

În povestea unei familii care a crezut în adevăr, compasiune și toleranță, și care a fost distrusă de Partidul Comunist Chinez, copilul a rămas fără părinți. Zhao nu a fost șocat de aceste asemănări - el știa că cruzimea regimului comunist s-a extins asupra familiilor din întreaga China - dar a fost profund mișcat de faptul că alții foloseau arta pentru a spune lumii adevărul despre această persecuție brutală. Scopul lui Zhao a devenit acela de a lua parte la acest efort.

Cu sediul la New York, Shen Yun are din plin artiști ale căror povești sunt similare cu aceea a lui Zhao. Mulți dintre ei au părăsit China și au ajuns în America, în căutarea libertății de a-și practica credința și de a-și exprima convingerile în viață și în artă. Și, contrar a ceea ce s-ar putea crede, misiunea Shen Yun nu este politică. Este una de restaurare a culturii tradiționale. Principiile adevărului, compasiunii și toleranței îi ghidează pe artiști, iar dansurile și poveștile de pe scenă arată cultura autentică a Chinei, de pe vremea când se credea că civilizația este inspirată de divinitate, iar societatea era centrată pe ideea de armonie între cer, pământ și oameni.

Era o cultură în care o zicală spunea că există divinități la un metru deasupra capului, ceea ce înseamnă că cerurile veghează mereu și, prin urmare, oamenii se străduiau să atingă un standard moral ridicat, a spus Zhao.

"De la muzică, la stilul de dans și mișcări, chiar până la fundaluri, coordonarea culorilor și costume - producția este înrădăcinată în estetica culturii tradiționale", spune Zhao. "Prezentăm ceva luminos și plin de speranță".

"Cultura tradițională stimulează o inimă plină de compasiune, și cred că aceste arte înrădăcinate în cultura tradițională, fac același lucru", adaugă el. "Iar acest lucru este, de asemenea, bun pentru societate".

Astăzi, Zhao este un dansator Shen Yun și are ocazia să evolueze în toată lumea, cu excepția Chinei, unde Shen Yun și Falun Dafa sunt încă interzise.

A jucat chiar și un rol într-unul dintre dansurile narative care abordează persecutarea practicanților Falun Dafa în China - dar nu într-un rol care să semene cu viața sa.

"De fapt, am jucat rolul unuia dintre polițiștii răi", a spus Zhao cu blândețe. Cei din portretele Shen Yun sunt personaje antagoniste, a explicat el, și nu sunt nici pe departe la fel de răi ca aceia întâlniți de el în viața reală. În momentul în care a apărut rolul, el încetase de mult să mai nutrească vreo dușmănie față de ei. El a vorbit despre posibilitatea de a o ajuta pe dansatoare să portretizeze o tânără care ar fi pierdut un părinte în urma persecuției brutale, împărtășindu-și propria experiență în speranța de a contribui prin aceasta, la echipă.

A fost o perioadă în care ura poliția și pe agenții Partidului Comunist Chinez care i-au distrus familia, ne-a mărturisit Zhao. Dar principiile de adevăr, compasiune și toleranță și întâlnirea cu Shen Yun au transformat acea ură în altceva, dincolo de iertare. Zhao a spus că și-a dat seama că acești polițiști care au încercat să îi învrăjbească pe el și pe mama sa unul împotriva celuilalt, care i-au răscolit casa și i-au furat banii pe care îi economisise cu grijă și care i-au hărțuit familia în timpul sărbătorilor au fost ei înșiși înșelați. Fuseseră înecați în propaganda PCC și nu făceau decât să urmeze ordinele, fără să cunoască adevărul despre situația lor. Zhao speră din tot sufletul ca acești oameni să mai poată întâlni adevărul. Și dacă ar putea, i-ar invita să vadă Shen Yun.

"Toată lumea are o parte bună în inimă, care este doar acoperită de maleficul Partid Comunist Chinez. Când vor înțelege adevărul, cred că se vor trezi. Ei nu vor alege să mai facă acest tip de lucru [ordinele PCC]", crede Zhao.

"Publicul pleacă de la spectacolele noastre cu bucurie și cu inima înălțată, deoarece această cultură inspirată de divinitate arată ceva integru și plin de frumusețe."

Urmăriți povestea lui Jiheng Zhao în biblioteca de streaming Shen Yun Creations.

Artiști persecutați - Jiheng Zhao