Portret de Artist: Michelle Lian

Michelle Lian

Născută în Taiwan

Activează în Shen Yun din 2013

“Lasă-ți arta să fie blândă - suficient de moale pentru a vindeca, suficient de sinceră pentru a mișca inima.

Lasă-ți spiritul să fie curajos - constant în furtuni, neînfricat să se ridice și să o ia de la capăt.

Nu pierde niciodată scânteia din tine, mirarea copilărească, zâmbetele și adevărurile profunde care te ancorează la fiecare pas pe scenă.”

 

 

Cum ai ajuns să te alături companiei Shen Yun și ce te-a determinat să faci parte din ea?

M-am născut în Taiwan. Încă de când îmi amintesc, părinții mei care practicau Falun Dafa au muncit neobosit zi și noapte pentru a crește gradul de conștientizare asupra persecuției practicanților Falun Dafa din China. Chiar dacă Taiwanul se află la doar aproximativ 160 de km de China, sistemele noastre politice sunt foarte diferite. Falun Dafa este persecutată brutal în China, dar în Taiwan se practică liber și este foarte populară. Ca fetiță, am vrut să fac ceva pentru a ajuta în felul meu.

Apoi când aveam șase ani, am văzut spectacolul Shen Yun pentru prima dată și ceva în mine s-a aprins. Am gândit: „Așa pot să o fac. Aceasta este modalitatea mea de a mă exprima, prin dans.” Din acea zi am început să strâng monede într-un săculeț mic. Voiam să economisesc destule monede pentru visul meu: să cumpăr un bilet de avion spre SUA și să dau o audiție la Academia de Arte Fei Tian din Statul american New York, unde elevii au șansa să performeze alături de Shen Yun.

Într-o zi, tatăl meu a văzut săculețul meu. În loc să fie doar amuzat, m-a surprins complet - a decis să mute întreaga familie în Statele Unite ca eu să-mi pot urma acel vis. Văzând câtă încredere aveau părinții mei în mine, acest lucru m-a făcut și mai determinată. De atunci, a mă alătura Fei Tian și a face parte din Shen Yun nu a mai fost doar visul meu, ci a devenit modul meu de a onora iubirea lor și de a le duce mai departe misiunea.

    

Ce îți place cel mai mult la a performa pe scenă?

Există acel moment când se aprind luminile, și în ciuda muzicii orchestrei, pentru mine totul devine liniștit. În acel moment nu mai ești „tu”, ci devii parte din ceva mai mare, doar o expresie pură a mesajelor pline de bunătate și inspirație pe care vrem să le împărtășim publicului.

Care este una din bucuriile neașteptate de a fi în turneu?

Împachetarea bagajelor. Reușesc întotdeauna să încarc totul în valiză. Este o corvoadă, dar într-un fel este ciudat de satisfăcătoare. Cel mai bun sfat de împachetare: folosește săculeți și pungi cu fermoar pentru fiecare categorie de haine. Strânge-le în unități compacte pentru a economisi spațiu și pentru ca bagajul să arate ordonat. Nu știi niciodată când securitatea aeroportului va dori să-ți deschidă bagajul.

Care este diferența dintre dansul clasic chinezesc și alte forme de dans?

Dansul clasic chinezesc este unic pentru că nu este doar o formă de artă fizică, ci și o întruchipare a mii de ani de cultură și filosofie chineză. Fiecare mișcare începe cu mintea, spiritul și inima, înainte să se transforme în formă. Tehnica dansului, forma, servește pentru a exprima idei mai profunde.

Pentru a dansa bine nu îți antrenezi doar corpul, ci îți îmbogățești înțelegerea istoriei, literaturii, esteticii, și cel mai important, a virtuții. Ai nevoie de forță și flexibilitate, sigur, dar și de umilință, răbdare și cunoaștere. Cred că echilibrul între abilitatea fizică și cultivarea interioară este ceea ce face dansul clasic chinezesc profund și unic.

Cum te pregătești să te concentrezi înainte de un spectacol?

Înainte de un spectacol, beau un dublu espresso, îmi întind membrele, îmi încălzesc articulațiile și îmi reamintesc să las totul deoparte, să nu fiu excesiv de conștientă de mine însămi și să devin una cu ceea ce vom prezenta pe șcenă.

Cum te relaxezi după un spectacol?

După spectacol îmi place să ascult podcasturi, să iau notițe despre lucruri noi sau să împărtășesc un moment liniștit cu oamenii care îmi sunt dragi.

Care este hobby-ul sau activitatea ta preferată și de ce?

Îmi place să învăț diferite lucruri aleatorii, despre lume. Aceste mici surprize oferă creierului meu un mic impuls de dopamină.

Ai sfaturi pentru îngrijirea personală, pentru a rămâne într-o formă fizică optimă?

Somn și zâmbete. La acestea lucrez și în prezent.

Care este cel mai memorabil personaj pe care l-ai interpretat pe scenă?

Tânăra Yingtai din „The Butterfly Lovers” (Cei doi îndrăgostiți fluturi - n.t.). Acesta a fost unul dintre cele mai palpitante și tensionante roluri pe care le-am interpretat. Trebuia să trec rapid de la a fi o fată, la a fi o fată deghizată în băiat, cu două schimbări de costume fulgerătoare, de aproximativ cinci secunde fiecare. În acele momente nu era timp să gândești, ci doar să acționezi. Într-o clipă ești Yingtai, învățăcelul deghizat, iar în următoarea ești din nou ea însăși, totul în timp ce povestea continuă să se desfășoare. Dacă ratezi un moment, întreaga scenă e compromisă. Totul a fost simultan atât compleşitor, cât și palpitant.

Dacă ai avea o superputere, care ar fi aceasta?

Mi-aş dori o superputere cognitivă. Mi-ar plăcea să înțeleg instant orice: limbi, emoții, chiar motivele pentru care oamenii fac ceea ce fac. Cred că ar face viața mult mai fascinantă și m-ar ajuta să mă conectez mai profund cu ceilalți.

Dacă te-ai descrie în trei cuvinte, care ar fi acestea?

Emoțională, empatică, introvertită.

Care este orașul tău preferat de vizitat în turneu?

Kyoto, tot Kyoto; chiar și după ce am fost acolo de atât de multe ori. Străzile aglomerate lângă calmul râului Kamo, pisica vagabondă adulmecând pește yakizakana la grătar și lumina caldă care pătrunde prin ferestrele cu rame de lemn, toate fac parte din acest oraș fermecător și pitoresc. Și desigur, totul este foarte la îndemână acolo.

Cea mai memorabilă reacție a publicului?

Odată, când prezentatorii noștri au anunțat pauza, un copil a exclamat tare: „Ooo, nuuu !!!” Întreg publicul a râs; și noi am râs în culise.

Care crezi că este cel mai înalt nivel al dansului sau al artei?

Pentru mine, cel mai înalt nivel al dansului este atunci când devine o formă de vindecare. Când nu trebuie să vorbești sau să fii aproape de cineva, iar dansul tău ajunge la acea persoană calmând, inspirând sau trezind ușor, ceva în inima ei.

Este dincolo de tehnică, dincolo de linii perfecte. Este atunci când corpul tău este manifestarea a ceva mai pur: adevăr, compasiune, toleranță. Și pentru acel moment, publicul simte la fel. Acea conexiune tăcută este cea mai înaltă formă de artă pe care mi-o pot imagina.

Dacă ai putea să stai de vorbă cu tine însăți, când abia începeai ca artist, ce ţi-ai spune?

Mi-aș spune: fii bună cu tine însăți nu oferindu-ți scuze, ci permițându-ți să greșești fără să te autoînvinovăţești, să te odihnești fără mustrări de conștiință, și să continui pentru pură urmărire artistică, nu din frica de a rămâne în urmă.

Și mi-aș spune foarte serios: întăreşte-ţi centrul corpului, musculatura trunchiului - abdomenul și zona lombară.

Da, musculatura centrală propriu-zisă. Abdomenul, partea inferioară a spatelui, mușchii stabilizatori profunzi. Fără forța centrului săriturile pierd înălțime, rotațiile pierd echilibrul și nici măcar respirația nu curge bine. Antrenamentul centrului pare repetitiv și lipsit de farmec, dar susține totul în tăcere, exact cum caracterul susține viața.