Interviu cu dirijorul Milen Nachev

Cariera de legendă a dirijorului Milen Nachev l-a purtat de la lecții de pian date acasă în Bulgaria spre mentoratul cu cei mai renumiți profesori contemporani din Rusia, pentru a-l duce mai apoi spre Statele Unite și Carnegie Hall. Iar aici la New York, împreună cu Orchestra Simfonică Shen Yun, și-a găsit o nouă casă, o nouă satisfacție și chiar un sens al destinului.

Cu câteva săptămâni înainte de a merge cu Orchestra Simfonică Shen Yun într-un turneu în 11 orașe, incluzând o reîntoarcere la Kennedy Center și Carnegie Hall, ne-am întâlnit cu dirijorul la cel mai revelator interviu al său de până acum.

Î: D-le Nachev, ați putea să ne spuneți câte ceva despre cea mai timpurie întâlnire a dumneavoastră cu muzica?

MN: Îmi amintesc acest moment. A fost atunci când bunica m-a luat la prima mea lecție de pian. Și cred că această primă întâlnire cu muzica mi-a schimbat viața complet și pentru totdeauna. Aveam numai 5 ani și mă îndrăgostisem de profesoara mea de pian. Ea mi-a insuflat multă încredere. Un an mai târziu, cântam un album de copii de Béla Bartók și ea m-a trimis la o competiție națională ca pianist, pe care am câștigat-o la grupa mea de vârstă. În același an, am susținut primul meu spectacol public ca pianist. Bineînțeles, a fost în fața familiei și a prietenilor, dar a fost un public real, iar intensitatea spectacolului a fost aceeași.

Î: Când v-ați decis să faceți din muzică o carieră?

MN: Câțiva ani după, la vârsta de 9 ani am descoperit o incredibilă plăcere în a dirija Simfonia 4 de Brahms acasă. Dirijam una dintre acele plăci negre de vinil. Dirijam din mintea mea, deoarece nu văzusem partitura muzicală, dar contactul fizic dintre muzică și gesturi a fost ceva ce m-a inspirat extrem de mult.

La școala de muzică, am învățat pian și dirijarea corului. Am fost foarte norocos, avându-i pe cei mai buni profesori de la acea vreme – profesori care nu m-au învățat doar muzica, ci au fost de asemenea exemple de viață pentru mine ca muzicieni și oameni. Unul dintre ei, profesorul Vasil Arnaudov, probabil unul dintre cei mai renumiți dirijori de coruri din Bulgaria, a fost motivul principal pentru care mi-am continuat studiile la Conservatorul din St. Petersburg, deoarece el a făcut totul pentru a mă promova și a mă trimite acolo.

Acolo am avut șansa de a studia cu un om incredibil, profesorul Ilya Musin - un profesor care i-a format pe Yuri Temirkanov, Valery Gergiev și mulți, mulți alți dirijori celebri. Acesta era un profesor, care nu numai că putea preda tehnicile și dezvolta sentimente naturale despre modul de a comunica cu orchestra prin gesturi, dar era capabil să predea multe lucruri legate de profesia de dirijor, capabil să dezvolte o personalitate completă și un muzician complet – atât în teorie, cât și în practică. În fiecare zi, el ne dădea lecții despre modul în care ar trebui să comunicăm cu orchestra, cum ar trebui să repetăm cu orchestra, cum să îmbunătățim orchestra într-o perioadă de timp foarte limitată și cum să-i facem să creadă în propriile lor capabilități. Nu mi-a fost doar profesorul de dirijorat; mi-a fost un al doilea tată.

Î: Cu acest fundal și cu această educație, urmate de decade de experiență în conducerea diferitor orchestre, ce credeți că îl face pe un dirijor să fie unul excelent?

MN: Confruntarea cu complexitatea. Nu numai că trebuie să fii pregătit extrem de bine din punct de vedere muzical și teoretic, dar trebuie să fii pregătit extrem de bine în istoria muzicii și să ai cunoștințe despre capacitatea fiecărui instrument din orchestră. Dar cel mai important lucru este acela că trebuie să fii un psiholog. Munca noastră nu este cu instrumente – noi lucrăm cu oameni care cântă la instrumente. Când realizezi acest punct major, atunci întreaga atitudine se schimbă și singura dorință este aceea de a obține aprecierea oamenilor care stau în fața ta și să vezi în ochii lor cum comportamentul tău de pe podium este pentru ei o sursă de inspirație, făcându-i dornici să dea tot ceea ce au mai bun pe scenă. Aceasta este cea mai mare satisfacție pe care o poate primi un dirijor. Și lucrând cu orchestra Shen Yun mă bucur de momente incredibile de acest fel. Pot vedea inspirația. Îi simt existența în aerul din jurul nostru.

Î: Muzicienii de la Shen Yun practică meditația Falun Dafa și urmează învățăturile spirituale ale practicii în viețile lor de zi cu zi. Cum se raportează aceasta la muzica pe care o creați și o puneți în scenă?

MN: Faptul că te afli într-un mediu de cultivare spirituală ajută foarte mult. Noi trăim literalmente împreună, studiem împreună, ne dezvoltăm împreună, medităm împreună – iar asta creează o energie pozitivă în jurul nostru. Nu am niciun dubiu că această energie pozitivă ne ajută foarte mult atunci când mergem pe scenă.

Î: Din citirea unor recenzii, s-ar părea că spectatorii fac adesea comentarii cu privire la energia muzicii, ceea ce este puțin neobișnuit.

MN: Există o zicală: ”Muzica începe acolo unde se termină cuvintele.” Dacă ar fi să compar orchestra Shen Yun cu alte orchestre, aș spune că la Shen Yun noi nu interpretăm numai muzică, cântând note și tonuri. Noi mergem adânc în înțelesul muzicii, chiar dincolo de partea emoțională – cele mai multe orchestre merg către partea emoțională, dar noi trecem dincolo de ea – pentru a ilustra sensul mai adânc. Este ca un cod secret în interiorul textului muzical, pe care noi îl dezvăluim publicului. Pentru public nu este necesară înțelegerea codului secret, dar efectele și rezonanța sunt acolo.

Astfel, în multe recenzii de-ale spectacolelor noastre pot fi văzuți spectatori care spun că au plâns, dar ei nu știu de ce. Sau spun că se simt ca înălțați, dar nu știu de ce. Aș spune, că ceea ce contribuie cel mai mult la asta, este ideea că prin meditație și dezvoltare personală și prin îmbunătățire personală suntem capabili să comunicăm cu publicul nu numai prin suprafața muzicii, ci și la un nivel mai adânc al sensurilor interioare.

Î: Lucrați cu muzicieni din întreaga lume. Ce îi aduce împreună?

MN: Avem muzicieni din Australia, Asia, Europa, America — iar aceștia sunt bineînțeles instrumentiști de top și profesioniști de nivel înalt. Este cu adevărat interesant să lucrezi cu oameni din țări care au tradiții muzicale imense, precum Germania, Italia, sau Spania, dar puterea muzicii și mediul spiritual sunt cele care ne aduc împreună și ne fac să ne unim eforturile.

Muzicienii de aici lucrează categoric mai bine împreună decât în orice orchestră pe care am văzut-o. Motivul principal este acela, că noi realizăm faptul că există un sens adânc în spatele a ceea ce facem.

Mă simt realmente extrem de mândru să pot participa la Shen Yun. Pentru mine personal, ideile din Falun Dafa corespund cu punctul meu de vedere asupra vieții și cu viziunile mele ca ființă umană și artist. Și din punct de vedere artistic de asemenea, motivul pentru care sunt mândru este acela că într-un fel ceea ce facem noi cu reînvierea culturii tradiționale chineze – iar asta include muzica – este aproape ca un răspuns din partea noastră la Revoluția Culturală din anii ’60 din China. În acele vremuri, nu numai cultura tradițională chineză a fost aproape distrusă, dar de asemenea mulți dintre compozitorii clasici favoriți ai mei din Vest, poeți, nuveliști, pictori au fost distruși – literalmente operele lor au fost distruse. Asta, eu o numesc crimă împotriva umanității. Moștenirea artistică a lumii, veche de secole distrusă în doar câțiva ani.

Î: Cu educația dumneavoastră în tradiția clasică vestică și cu fondul dumneavoastră est-european, cum interpretați temele chinezești din Shen Yun?

MN: Mai întâi de toate, noi știm că muzica este o limbă internațională. Și în al doilea rând este o problemă în a interpreta toate genurile de muzică – a trebuit să-mi dezvolt intuiția muzicală timp de mulți, mulți ani lucrând cu diferite stiluri, cu piese diferite ale diferiților compozitori, din diferite țări și care au trăit în secole diferite. Toate acestea mi-au dezvoltat intuiția muzicală.

Încerc de asemenea să devin mai familiar cu partea populară a muzicii chinezești, să înțeleg mai bine capacitatea și capabilitățile instrumentelor chinezești precum erhu, pipa, suona, etc. Și prin intermediul acestei limbi internaționale, odată ce ușa conștiinței îți este deschisă, poți găsi ușor tempo-ul corect, articulația corectă și frazarea corectă. Desigur, am prieteni și colegi care lucrează cu mine – avem multe discuții cu compozitori și coregrafi - și astfel învăț în același timp să le transmit cunoașterea mea. Este un proces care rulează în două sensuri.

Î: Ați putea să ne dați un exemplu, cum funcționează aceasta?

MN: Cu 2 zile în urmă, repetam o piesă pentru 3 soliști erhu, acompaniați de orchestra simfonică. În timpul acestui proces, fără nici un cuvânt, urmărind doar ochii celor 3 soliști, deja știam de ce au ei nevoie – de ce fel de tempo aveau nevoie, de ce fel de suport aveau nevoie, cum puteam împreună dezvolta fraza muzicală - și sentimentul meu era acela, că ei de asemenea au înțeles în mod implicit. Atunci când am cerut să începem fraza dintr-un anumit punct și să o aducem în punctul de terminare, ei erau complet cu mine – fără a fi schimbat măcar un cuvânt între noi.

Î: Există deci o comunicare care este cu mult dincolo de limbaj?

MN: Absolut. Este un alt nivel al comunicării.

Î: Spuneți-ne câteva momente de răsplată în acest schimb?

MN: Există multe momente pe care le pot numi de răsplată. Unul dintre ele este cel despre care tocmai am vorbit, momentul de înțelegere mutuală deplină dintre mine și orchestră. Acest schimb spiritual și această comunicare dintre noi este ceva transcendental, dincolo de cuvinte. Aprecierea pe care o văd în ochii compozitorilor după interpretarea piesei lor este un alt moment de satisfacție. Dar eu mă simt răsplătit în cel mai înalt grad și simt recunoștință față de destinul care-mi dă oportunitatea de a lucra cu o orchestră multinațională și față de șansa de a-mi împărtăși punctele de vedere cu ei.

Î: Care credeți că este sensul destinului?

MN: Cred că este acel sentiment că îți găsești propriul tău loc și atunci când te simți confortabil și apreciat. Acesta este sentimentul meu – acela că mi-am găsit locul. Chiar uitându-mă înapoi – desigur, am avut oportunitatea de a sta în Europa și de a conduce una dintre orchestrele europene, aceea nu a fost o problemă – dar am dorit să-mi dovedesc ceea ce pot într-o situație complet diferită. Când am sosit în Statele Unite, nu atât de multă lume știa de mine, de înregistrările mele sau de experiența mea anterioară. Așa că a trebuit să încep de la zero și a trebuit să aștept mulți ani pentru a primi această oportunitate. Și când am realizat că nu este numai o dezvoltare profesională, ci este ceva în adâncă armonie cu sufletul meu și cu ceea ce simt eu despre lume, atunci mi-am spus: ”Uau, ți-ai găsit locul. Acum singurul lucru care a rămas este să-ți faci jobul în cel mai bun mod posibil.”

Î: Există, în particular, vreo piesă pe care doriți să o împărtășiți cu publicul în turneul concertelor ce urmează?

MN: Pentru mine, fiecare piesă din program este asociată cu diferite feluri de amintiri, deoarece noi am dat spectacole cu aproape fiecare dintre aceste piese cu compania noastră de dans în jurul globului. Fiecare piesă este în mod particular aproape de inima mea - și nu numai pentru că am condus peste 115 spectacole în sezonul trecut. Oamenii mă întreabă: care este muzica dumneavoastră favorită? Ceea ce dirijez chiar acum este muzica mea favorită. Apoi, muzica pe care o voi dirija în anul următor va fi muzica mea favorită. Acesta este un gen foarte special de relație.

Î: Piesa acestui an de Tchaikovsky — Marche Solennelle — are o poveste interesantă. Ne puteți spune ceva despre fundalul ei?

MN: Există o poveste, despre felul în care Tchaikovsky a schimbat numele piesei din Marșul Încoronării în Marșul Solennelle. De fapt există și alte exemple celebre de compozitori care schimbă numele unei piese. Beethoven a procedat astfel cu Simfonia Eroica, atunci când a creat Simfonia numărul 3. În colțul din dreapta sus, el scrisese: “Către Napoleon.” Dar după ce Napoleon s-a proclamat împărat, Beethoven a șters numele său și a scris în locul acestuia numele de Eroica.

În ceea ce-l privește pe Tchaikovsky, piesa sa a fost numită prima dată ”Marșul Încoronării”. El o compusese pentru încoronarea Țarului Alexandru al III-lea și pentru soția sa, care era prințesă de Danemarca. Iar din acest motiv, Tchaikovsky inclusese cu măiestrie fragmente din imnul național ”Dumnezeu să-l protejeze pe țar”, precum și unele motive din imnul național danez. Când Tchaikovsky a dirijat propria sa piesă la Marea Deschidere de la Carnegie Hall din 1891, criticile au fost mai mult interesate de faptul că Tchaikovsky a schimbat numele piesei sale, dar de fapt cel mai interesant lucru era modul în care era compusă piesa, precum și modul în care grandoarea îi arata monumentalitatea.

Î: Când oamenii vin să vadă Orchestra Simfonică Shen Yun, ce credeți că îi va impresiona cel mai mult la muzică?

MN: Cred în mod sincer, că ei vor fi surprinși de sunetul care vine de pe scenă. Sunetul va fi extrem de unic, deoarece vine dintr-o combinație de instrumente occidentale și orientale. Noi lucrăm din greu, pentru a obține cel mai bun ansamblu cu putință, munca pe care o facem este foarte grea, dar dorința noastră este de a fi cunoscuți pentru ansamblul nostru. De asemenea, noi lucrăm mult la echilibrul dintre diferite grupuri de instrumente. Dorim întotdeauna să facem melodia extrem de transparentă. În același timp, dorim ca fiecare detaliu unic din partitură să fie atât de clar și articulat, încât să aducem un spectru diferit de culori în spatele melodiei. Astfel, noi lucrăm în multe dimensiuni. Dacă aruncați o privire la partitura dirijorului, nu numai în plan vertical – precum armonia, echilibrul, orchestrația – dar și în plan orizontal, noi folosim fiecare cale individuală de a face muzica mai impresionantă, pentru a crea un impact cu adevărat serios aspra publicului nostru. Nu dorim să oferim publicului doar o plăcere emoțională, ci și experiența descoperirii unei lumi complet diferite în spatele muzicii.