Portret de Artist: Carol Huang
Faceți cunoștință cu dansatoarea principală Carol Huang. Aceasta s-a alăturat echipei Shen Yun în 2016 și ulterior a câștigat primul loc în divizia feminină junior a Concursului Internațional de Dans Clasic Chinezesc al televiziunii New Tang Dynasty atât în 2018, cât și în 2021.
În acest interviu, Carol ne împărtășește din experiența ei de dans, lucruri amuzante și câteva cuvinte de înțelepciune venite din inimă.
Carol Huang
"Când începe fiecare dans, mă simt ca și cum aș fi trecut printr-un portal magic, de parcă aș fi intrat într-un alt timp și într-un alt loc."
Care este prima ta
amintire despre dans?
Familia mea a
urmărit spectacolul Shen Yun în fiecare an, încă de dinainte de a-mi putea
aminti eu. Încă de când eram mică îmi plăcea să imit mișcările dansatorilor.
Când am împlinit vârsta de 4 ani, părinții mei au decis să mă trimită la
cursuri de dans.
Ce îți place cel mai mult în a fi pe șcenă?
Fiecare piesă din
spectacol nu numai că este unică, dar dă și o senzație foarte diferită în
timpul dansului. Când începe fiecare dans, mă simt ca și cum aș fi trecut
printr-un portal magic, de parcă aș fi intrat într-un alt timp și într-un alt loc.
Ce îți place cel
mai mult în a fi parte din Shen Yun?
Toată lumea de aici
este foarte dedicată și muncitoare. În plus, ca dansatori, ne petrecem
majoritatea timpului împreună și întotdeauna ne ajutăm și ne încurajăm unii pe
alții. Colegii sunt foarte grijulii și le pasă cu adevărat de ceilalți - îmi
place că ne simțim ca într-o mare familie.
Ce faci pentru a te
relaxa după un spectacol?
Stau de vorbă cu
prietenii mei despre spectacolul pe care tocmai l-am avut, despre dans sau
despre orice altceva.
Ai vreun sfat pentru
menținerea în formă fizică maximă?
Îmi place să mă
antrenez în fiecare zi incluzând antrenamentul de bază și mișcările tehnice,
dar o dată pe săptămână, în ziua de pauză, nu mă antrenez la fel de intens,
pentru ca mușchii mei să se recupereze și să fiu odihnită și în cea mai bună
condiție pentru a face față săptămânii următoare.
Spune-ne ceva ciudat
despre tine - ceva la care alții nu s-ar aștepta.
Mi-e foarte frică de
animalele mici, cum ar fi pisici, câini, iepuri, păsări... orice.
Care este mâncarea
ta preferată?
Jeleu... jeleuri din
fructe asiatice.
Dacă ai avea o
superputere, care ar fi aceasta?
Mi-ar plăcea să mă
pot teleporta, pentru că astfel aș economisi mult timp, mai ales atunci când
trebuie să ne deplasăm dintr-un oraș în altul, în turneu.
Care este sala ta de spectacole preferată pentru a juca?
"Northridge Center
for the Performing Arts" din California.
Cum ai ajuns acolo
unde ești astăzi?
În urmă cu câțiva
ani, când am devenit dansatoare principală, nu aveam prea multă încredere în
mine. Așa că le sunt foarte recunoscătoare profesorilor și coregrafilor care au
depus atât de mult timp și efort pentru a mă ajuta, precum și pentru toată
răbdarea și încurajările lor. Și același lucru este valabil și pentru mulți
dintre dansatorii veterani din companie.
De asemenea, le sunt foarte recunoscătoare părinților mei pentru sprijinul și înțelegerea lor constantă, ceea ce mi-a permis să mă concentrez asupra studiilor, antrenamentelor și spectacolelor, fără a trebui să-mi fac griji pentru nimic altceva.
Cum definești
succesul?
Cred că cel mai
important tip de succes este modul în care îți trăiești viața. Când îți vei descoperi scopul, vei știi dacă ai avut sau nu succes. Vei înțelege cum ar
trebui să te descurci în diferite situații, cum ar trebui să-i tratezi pe
ceilalți și care este direcția ta în viață.
Care crezi că este cel mai înalt
nivel al dansului sau al artei?
Arta, la cel mai înalt nivel al
său, ar trebui să le dea oamenilor speranță. Cred că exprimarea artistică nu
înseamnă o aprobare pentru a te lăsa pradă unor lucruri sau dorințe negative
sau pentru a acționa fără reținere, căci indiferent dacă este vorba de pictură,
muzică, dans sau orice altă formă de artă, acest lucru nu va avea decât un
efect nociv. Însă dacă vrei să devii un artist sau un dansator extraordinar,
trebuie să ai standarde morale înalte. Doar în acest fel arta ta va avea o influență pozitivă asupra celorlalți.
Shen Yun 2023 este în curs de pregătire chiar în acest moment. Vizitați pagina noastră dedicată vânzării de bilete pentru următorul turneu, care va începe în luna decembrie a acestui an.
Apăsați aici pentru a urmări întregul material
video.