De unde provin poveștile de dans ale spectacolului Shen Yun?
Poveştile dansurilor scurte sunt ca niște mici extrase din istoria Chinei. Pot fi despre Împăratul Galben al antichității, o poveste modernă, eroi, zeități sau personaje pitoreşti care au apărut de-a lungul mileniilor dinastiilor.
O caracteristică unică a civilizației chineze este că istoria ei a fost înregistrată și transmisă mai departe în mod neîntrerupt timp de mii de ani, uneori în detalii vii. Aceasta oferă spectacolului Shen Yun surse materiale abundente, ceea ce face posibilă reînvierea acestei culturi străvechi pe scena secolului al XXI-lea.
În mai puțin de 7 minute fiecare, aceste scurte dansuri povestesc aceste legende atemporale, despre eroi legendari, clasici literari, paradisuri cerești și multe altele. Fiecare dans întruchipează și celebrează virtuțile care au stat la baza civilizației chineze timp de mii de ani: loialitate, credință, compasiune și curaj.