Cum capcana frumuseții a încheiat o dictatură brutală
Acum aproape 2.000 de ani, spre perioada de final a glorioasei Dinastii Han, un mare comandant militar pe nume Dong Zhuo, a preluat controlul capitalei. El a izgonit pe tânărul împărat care se afla la putere, a acuzat demnitarii pe nedrept și a început să execute și să brutalizeze în stânga și-n dreapta.
El chiar și-a făcut un obicei din a omorî oamenii, pentru a se distra la marile banchete, unde le amputa acestora membrele, una câte una și apoi le arunca corpul în ulei încins în fața oaspeților stupefiați care erau uneori forțați sa servească supă fiartă cu sângele colegilor lor.
În felul acesta, cu împărăția aflându-se pe punctul de a se prăbuși, slujitorii de încredere a dinastiei erau oferiți pierzaniei. Singura speranță de înlăturare a acestui tiran, s-a dovedit a fi ajutorul uneia dintre cele mai frumoase femei din istoria Chinei - tânăra Diao Chan.
Diao Chan nu excela doar în privința frumuseții, dar și în muzică și dans. Rămânând orfană la o vârstă fragedă, ea a fost luată în grijă de către un ministru pe nume Wang Yun, care era slujitor de încredere al împăratului și care a crescut-o ca și cum ar fi fost fiica lui. Crescând și transformându-se într-o tânără domnișoară, ea era dornică să îl răsplătească pe acesta pentru toată bunătatea pe care i-a arătat-o.
Capcana
Pentru a-l ține pe împărat în neputință și pentru a face ca slujitorii acestuia să asculte de ordinele sale, tiranul Dong Zhuo se baza pe instaurarea fricii și pe alte lucruri rele și era protejat de către fiul său adoptiv - un mercenar nemilos pe nume Lü Bu.
Lü Bu era un tânăr arătos și talentat, dar lipsit de onoare. Trădându-l și omorându-l pe fostul său stăpân, el a devenit fiul adoptiv a lui Dong Zhuo mai mult din oportunism decât din alte motive. Astea fiind spuse, el era un războinic de neînvins care a întărit domnia clădită prin teroare a lui Dong Zhuo și a omorât mulți dintre dușmanii pe care acesta îi avea.
Cu așa o protecție, nimeni nu îndrăznea să-l provoace pe Dong Zhuo, care-și continua domnia cu frâie de oțel. Când va fi oare, readusă pacea?
Ministrul Wang Yun era îngrijorat profund, iar fiica s-a adoptivă, Diao Chan, știa. Într-o seară, acesta a ieșit la o plimbare încercând să se gândească la o cale prin care să îl înlăture pe despot. El a observat-o pe Diao Chan, cum stătea în curte și privea către lună, când aceasta a devenit brusc acoperită de nori. Inspirat de frumusețea fiicei sale, el a gândit că, chiar și luna a pălit la vederea ei. În momentul acela i-a venit o idee. Din cele “Treizeci și Șase de Stratageme” folosite în timp de război, era o stratagemă care ar fi putut fi folosită în acele timpuri de disperare - și anume Capcana Frumuseții.
Ministrul, având lacrimi în ochi, a îngenunchiat în fața fiicei sale de 16 ani.
“De ce faci asta, domnul meu?” întrebă Dio Chan alarmată.
“Oare ai face ceva ca să îți ajuți țara?” a întrebat el.
“Dacă țara chiar are nevoie de mine” ea răspunse, “îmi voi da viața ca să o salvez. Cum pot sta aici în timp ce îngenunchezi? Te rog ridică-te, domnul meu!”
Văzând determinarea din ochii ei, ministrul i-a șoptit planul său. Diao Chan a părut îngrijorată. Dar, după ce a reflectat ađânc, ea a încuviințat.
Primul Pas
În următoarea zi, ministrul a organizat în cinstea generalul Lü Bu un banchet generos cu bucate gustoase și vinuri alese. Pretinzând că nu îi ajung servitorii, el și-a chemat fiica sa pentru a-l servi pe general.
“Ooo, Doamne, cum poate exista o asemenea frumusețe pe pământ?” exclamă Lü Bu. “Ea este un înger!”
Din momentul în care el privi încântătoarea înfățișare a lui Diao Chan, el fu, parcă deodată fermecat. A tot sperat ca aceasta va sta lângă el în timpul cinei, dar ea s-a așezat lângă tatăl ei.
Văzând că Lü Bu o tot privea pe fiica sa, ministrul a decis să facă următoarea lui mișcare.
“Generalul este un erou pe câmpul de luptă” i-a spus el lui Diao Chan, într-așa fel încât acesta să-i audă. “Este o onoare să fii admirată de către el”
“Dacă,” a continuat el întorcându-se în direcția războinicului, “generalul Lü ar binevoi să accepte mâna umilei mele fiice, eu aș putea aranja nunta voastră.”
Când ministrul s-a oferit să i-o dea de soție pe Diao Chan lui Lü Bu, acesta din urmă a fost cuprins de fericire. A acceptat propunerea pe loc.
Pasul Al Doilea
Dong Zhuo era următorul pe listă. Ministrul a aranjat un alt mare banchet, de data aceasta pentru marele comandant, oferindu-i acestuia mult vin și făcându-l să se îmbete foarte tare. Apoi Diao Chan a apărut și a dansat, fapt care i-a trezit pe loc poftele tiranului.
Nu i-a luat mult ministrului sa îl convingă. “Dacă stăpânul Dong este interesat,” i-a spus el “eu aș fi onorat sa îmi ofer fiica spre a te servi”.
Auzind acestea, Dong Zhuo o apucă pe Diao Chan și o duse la reședința lui.
Lü Bu, bolnav din dragoste
Lü Bu a observat că Diao Chan nu se afla pe nicăieri în conacul ministrului și la întrebat pe acesta, unde a dispărut.
“Am invitat pe Excelența Sa la cină, acum vreo două seri,” a explicat ministrul, “El a dat cu ochii peste fiica mea și a insistat să o ia cu el acasă”.
“Diao Chan mi-a fost promisă mie!” spuse Lü Bu șocat și înfuriat. Războinicului bolnav din dragoste i se rupea inima în două și nu se mai putea opri din a se gândi la ea.
Într-o zi, el a încercat să se furișeze în camerele lui Dong Zhuo pentru a o vedea pe Diao Chan, iar acesta care se afla înăuntru și dormea, s-a trezit și l-a descoperit. “Ai cumva o aventură cu concubina mea favorită?” a strigat el, “Să nu mai intri aici niciodată!”
Căutând o cale de scăpare, Lü Bu a pretins că a auzit un asasin și a plecat repede.
În ciuda faptului că avea un curaj incredibil pe câmpul de luptă, el s-a simțit foarte neajutorat. Odată când Dong Zhuo nu era acolo, el a reușit să pătrundă din nou în camerele sale, unde și-a îmbrățișat iubita, a ascultat vocea acesteia și a privit în ochii ei frumoși din nou.
Punctul Culminant
Înfruntând un mare risc, Lü Bu s-a furișat în camera fetei din nou. Diao Chan se afla acolo singură.
Când Diao Chan l-a văzut apropiindu-se, ea s-a întors cu spatele, zicându-i ca era prea rușinată ca să îl privească. “Dong Zhuo m-a violat,” spuse ea. “Și nu poți știi cât de mizerabilă este viața mea, din cauză că trăiesc cu cineva pe care îl disprețuiesc atât de mult.”
Îndurerat la auzul suferinței ei, Lü Bu a îmbrățișat-o. Pe cât de mult își dorea să fie împreună cu Diao Chan, pe atât de mult știa că nu este posibil și l-a cuprins un sentiment de neajutorare sfâșietor. Emoțiile pe care le simțea îl tulburau peste măsură. Când Diao Chan i-a șoptit în urechi cât de mult i-a lipsit, inima sa abia a mai putut să-ndure.
Lü Bu se afla parcă pe altă lume atunci când l-a auzit pe Dong Zhuo apropiindu-se furtunos de camera în care se aflau și grăbindu-se să fugă el și-a uitat arma.
În momentul în care Dong Zhuo a intrat alarmat în cameră, el l-a văzut pe Lü Bu cum scăpa prin ușa din spate.
“Ce se întâmplă? Ai o aventură cu Lü Bu?”
“Domnul meu,” plânse Diao Chan, “Lü Bu a dat buzna înăuntru și a început să-mi spună vorbe nepotrivite. Mulțumesc cerului că ai venit!”
“Bestia!” strigă Dong Zhuo, având o privire în care se citea crima. Dând la o parte toate relațiile familiale, el a ridicat halebarda generalului de pe jos și a pornit-o după acesta în fugă.
Lü Bu stătea ascuns în apropiere, vrând să se asigure că Dong Zhuo nu o va răni pe Diao Chan. Când l-a văzut pe Dong Zhuo apropiindu-se furios, a rupt-o la fugă.
Nu era nici o cale ca dolofanul Dong Zhuo să îl ajungă pe atleticul Lü Bu, așa că a aruncat furios halebarda înspre acesta din urmă. Ratându-l de puțin.
Se pare că tiranul își alesese războinicul greșit cu care să se ia la harță. Lü Bu și-a recuperat arma și, cu o lovitură, l-a despicat pe Dong Zhuo.
Tânărul general nu avea idee că tocmai jucase ultima scenă din capcana pe care ministrul i-a întins-o. Diao Chan a țipat că o crimă sângeroasă s-a întâmplat, iar gărzile au venit și l-au găsit pe Dong Zhuo care zăcea mort și pe Lü Bu în apropierea lui.
Lü Bu s-a aruncat pe cal și a fugit, doar pentru a fi prins mai târziu și executat de Cao Cao, dar aceasta este o altă poveste.
Ministrul s-a apropiat de fiica sa și s-a plecat în fața ei. Diao Chan salvase imperiul.
Capcana Frumuseții este bazată pe nuvela chineză clasică Romanța Celor Trei Regate și este interpretată în spectacolele Shen Yun din 2020.