Istoria mitică: Marele Yu controlează apele
Era cam în jurul anului 3.000 î.e.n. când o mare inundație a afectat Regatul de Mijloc, cu ploi torențiale scufundând dealuri și văi întregi. An după an, oamenii și-au pierdut casele și au fost forțați să fugă către vârfurile munților.
După presiuni care nu se mai terminau din partea consilierilor lor, împăratul a numit o rudă îndepărtată, pe nume Gun pentru a controla inundația în curs de desfășurare. Timp de 9 ani, Gun a construit baraje și diguri pentru a se baricada de ape. Dar eforturile sale au fost zadarnice: apa urca tot mai sus. Părea de neoprit.
În această perioadă, împăratul care îmbătrânea și-a ales succesorul: pe Shun. După ce Shun a urcat pe tron, a făcut un tur în regatului său și a constatat că Gun nu putea ține sub control inundația. Gun a fost eliberat din funcție, iar locul său a fost ocupat de fiul său Yu.
Marea dăruire
După ce Yu a primit această misiune importantă, a schimbat radical metodele tatălui său. A călătorit personal prin toată țara cu un grup distins de consilieri, pentru a studia geografia, pentru a măsura înălțimile și pentru a marca canalele fluviilor. A lucrat alături de oamenii obișnuiți, pentru a draga albiile fluviilor, ceea ce a deschis noi cursuri fluviilor și a permis apelor potopului să se scurgă în ocean. A construit de asemenea un sistem de canale, astfel încât apele să poată iriga câmpurile fermierilor.
Yu și-a continuat cu fermitate munca timp de 13 ani. Se spune, că era atât de înmuiat în apele noroioase, încât tot părul de pe picioare i se tocise; lucra atât mult sub soarele fierbinte, încât pielea i se bronzase spre un maro închis; și el a dat atât de mult la lopată, dragând albiile fluviilor, încât mâinile sale se bătătoriseră dincolo de recunoaștere. În cele din urmă, după 13 ani de muncă neîncetată, inundația care tulburase 2 generații a fost adusă sub control cu succes.
Povestea mai spune, că atunci când și-a părăsit casa, pentru a-și îndeplini datoria, Yu era căsătorit doar de 4 zile. În timpul acestor ani, în care a călătorit prin toată țara, s-a întâmplat să fie de trei ori în apropierea casei. Dar Yu nu și-a permis să își vadă familia de frică că va întârzia în îndeplinirea sarcinii sale – nici când a auzit plânsul fiului său nou născut.
Oamenii au simțit o asemenea reverență profundă pentru Yu, încât i-au acordat epitetul „Marele”. Iar împăratul Shun a fost atât de impresionat de munca sa, încât i-a predat tronul. Marele Yu a continuat cu instituirea regulilor dinastice, fondând prima dinastie din istoria Chinei: dinastia Xia.
China antică a fost o țară unde zeii și oamenii trăiau în tandem și unde au creat o cultură de inspirație divină. Și în acest fel, istoria chineză și mitologia sunt pe deplin împletite. Noua noastră serie „Istoria mitică” vă prezintă personajele principalele din uimitoarele legende ale Chinei.
February 1, 2021
