Într-o clipită, turneul s-a încheiat, pauzele s-au încheiat și totul începe din nou. Anul trecut părea un vârtej de amintiri.

Ori de câte ori mă străduiesc să-mi amintesc locurile unde am fost sau lucrurile pe care le-am făcut, scot un caiet și le notez. Simplul act de a scrie ceva pare să-mi organizeze gândurile și să-mi pună în ordine viața. Și, de-a lungul anilor, a devenit chiar un obicei. Acum am câțiva ani din viața mea înregistrați în jurnale de cerneală, și următorul lucru bun după obiceiul de a le scrie este să le citesc.

Trecând prin pagini, observ în curând un tipar. Constat că înregistrările care îmi plac cel mai mult nu sunt despre cele mai importante evenimente din viața mea. Nu mă interesează cea mai mare realizare a mea (și nici cel mai mare eșec). Ceea ce îmi place cel mai mult să citesc sunt de fapt lucrurile mărunte.

Mă trezesc citind narațiuni detaliate, cum ar fi plimbarea prin zăpadă la Montreal doar pentru a-i găsi prietenei o felicitare înainte de prânz, sau cum am petrecut o veșnicie luptându-mă să ghicesc mima cuiva care imita o “cutie cu tăiței instant” în timpul unui episod de şarade. Am înregistrat de câte ori am lovit un fluture de badminton de la unul la altul, cum am făcut complicata diagramă de reţele cu „cine de la cine primeşte” de Secret Santa, şi am notat tot ce am mâncat cândva, la prânz, la un restaurant de rațe Peking. 

Toate aceste mici detalii au construit ceva mult mai mare. Aceasta este povestea vieții mele, prinsă în momente aleatorii și lucruri aparent nesemnificative. Acestea sunt amintirile pe care le preţuiesc cel mai mult și acestea sunt lucrurile care îmi umplu viața de culoare. Cu responsabilitatea pe care mi-am asumat-o de a fi propriul meu istoric personal, am ales în continuare să înregistrez atâtea lucruri aleatorii și am fost răsplătită cu mult mai multe zâmbete decât m-aș fi așteptat.

Dar sunt prea multe zile în care mâzgălesc la nesfârşit, scriind doar pentru a umple rândurile; de obicei, acele ȋnregistrări le citesc și le uit în același minut. Când scriu doar pentru a termina o pagină, când lucrez doar pentru a termina o lucrare, nu-mi iau niciodată timp să trăiesc în prezent și să mă gândesc cu adevărat la ceea ce face întregul proces atât de special. Am petrecut prea multe zile alergând pe drum doar ca să ajung undeva, uitând să mă opresc și să plantez flori pe parcurs.

Am descoperit că cele mai însemnate povești provin din vieți semnificative. Nu inventăm detalii și povești amuzante pentru a ni le aminti; le trăim zilnic. Și umplându-ne viața cu motive pentru a zâmbi, putem îmbogăți și poveștile altor oameni. În cele din urmă, detaliile sunt cele care fac memoriile, așa că haideți să încetinim și să ne bucurăm de proces, deoarece aceasta este partea cea mai importantă.