Hua-gu-deng, unul dintre cele mai vechi și mai reprezentative stiluri de dansuri populare ale chinezilor de etnie Han, provine de pe valea râului Huai, din estul Chinei.
Situat între Fluviul Yangtze (la nord) și Fluviul Galben (la sud), râul Huai împreună cu comunitățile sale înconjurătoare, contopesc cele mai bune subculturi din nordul și din sudul Chinei. Astfel, dansul Hua-gu-deng poate fi îndrăzneț și neîngrădit - precum în nord, sau elegant și delicat - precum în sud.
Elementele sale dramatice unice și acompaniamentul său muzical special au facut ca Hua-gu-deng-ul să devină una dintre cele bogate forme de dans ale Chinei. Adesea este acompaniat de instrumente de percuție, creând ritmuri vii și festive: o combinație tipică de gong, chimvale și tobe florale.
Combinații complicate de dans contopesc mișcări rapide și ușoare, mici și mari, pentru a revela o gamă largă de emoții. Dansatorii trebuie să facă față dificilelor tehnici de balans, sărituri, rotații și căderi. De asemenea, pot folosi diferite recuzite, incluzând tobe florale, evantaie, umbrele și batiste.
În mod tradițional, în valea râului Huai, Hua-gu-deng era un dans care se dansa de la sfârșitul sezonului de recoltare, până la începutul noului sezon de însămânțare din următoarea primăvară, iar o recoltă abundentă era cel mai bun motiv de a se înveseli.
Odată cu trecerea timpului, dansul Hua-gu-deng a devenit de asemenea parte a multor alte celebrări. Spectacolele cele mai extravagante se țineau la templul zânelor, cu ocazia festivalelor prilejuite de Anul Nou chinezesc. Un spectacol Hua-gu-deng conținea numeroase piese de cântec și dans, incluzând adeseori secțiuni instrumentale și producții în miniatură.
În piesa Shen Yun „Fericire în Valea Huai” (2012), care se desfășoară în stilul Hua-gu-deng, tinerii țăranii din două sate se unesc în dansul popular însuflețit, tachinându-se și provocându-se reciproc de-a lungul drumului.