Oamenii ar putea presupune că limba chineză este o singură limbă. De fapt, există sute de dialecte vorbite în China, multe dintre acestea înțelegându-se cu greu între ele, și există chiar subdiviziuni în cadrul dialectelor. Dialectul la care majoritatea oamenilor se gândește ca fiind limba chineză este mandarina, deși cantoneza are și ea un număr mare de vorbitori, în special în sudul Chinei, în Hong Kong și în orașele chinezești din întreaga lume.
Cu o asemenea diversitate de limbi, cum reușeau oamenii să comunice? În ciuda diferențelor de pronunție, gramatică și dialecte specifice, un aspect al limbii a fost standardizat în toată China și chiar s-a răspândit și în alte țări din Asia de Est: limba chineză literară sau clasică.
Derivată din limba chineză vorbită înainte de Dinastia Qin (221-207 î.e.n.), limba chineză clasică s-a separat treptat de vorbirea obișnuită, evoluând într-o limbă proprie literaturii clasice și scrierii formale.
O limbă folosită doar în scris
În limba chineză modernă, majoritatea cuvintelor cuprind două sau mai multe caractere care împreună capătă un înțeles specific. Să luăm ca exemplu caracterul 文 (wén). Atunci când este unit cu caracterul 化 (huà), devine 文化, care înseamnă "cultură"; atunci când este combinat cu 件 (jiàn), devine 文件, care înseamnă "document", iar cu 字 (zì), este 文字, care înseamnă "limbă scrisă".
Dar în limba chineză clasică, majoritatea cuvintelor au un singur caracter și pot fi folosite liber ca diferite particule de vorbire. Așadar, 文 în sine se referă la oricare sau la toate cele de mai sus. De asemenea, ar putea să însemne civil, spre deosebire de marțial, să descrie o persoană ca fiind bună, blândă sau erudită, sau chiar să fie numele de familie al cuiva. Indiciile se află în textul înconjurător, lăsând la latitudinea cititorului să descifreze sensul intenționat de autor.
文言文 (wén yán wén) este termenul chinezesc pentru "chineza clasică". Observați că prietenul nostru 文 apare atât ca primul, cât și ca al treilea caracter. Astfel, termenul în sine reflectă unul dintre cele mai importante concepte din limba chineză clasică: interpretarea flexibilă.
Într-adevăr, 文言文 conține o multitudine de posibilități. "Un document care vorbește despre scris" ar fi o posibilitate. "Scriere elegantă" ar fi o alta. Sau poate "un text despre cum să fii o persoană blândă și bună". Sau ar putea fi "o înregistrare a ceea ce a spus doamna Wen" sau chiar "Domnul Wen vorbește despre literatură". Dar, în general, 文言文 este înțeles ca însemnând "scris în limba literară".
Deoarece limba chineză este o limbă cu multe cuvinte care sună la fel dar sunt scrise diferit, ar fi extrem de derutant să vorbești în limba chineză clasică. Să ne uităm din nou la 文 (wén). Sună la fel ca 聞, a auzi, 紋, fibra de lemn, 蚊, țânțar... și lista poate continua.
Atunci când vorbim, neînțelegerile apar aproape imediat. Dar atunci când se scrie în limba chineză clasică, nu există nicio ambiguitate cu privire la caracterul care este vizat.
