În timpul Dinastiei Qin (221 î.e.n – 206 î.e.n.), împărații deveneau conducătorii supremi ai Chinei. Chiar dacă societatea chineză antică nu a format niciodată o constituție, ideologia confucianistă a jucat un rol similar, de control asupra puterii imperiale.
Învățatul confucianist Dong Zhongshu a scris “Trei discursuri despre cer și oameni” pentru împăratul Wudi, în care explică de ce împărații trebuie să se supună pricipiului confucianist al renzheng (guvernare benevolentă). Începând cu Dinastia Han (206 î.e.n – 220 e.n) și ulterior, gândirea confucianistă l-a ținut pe împărat sub un control permanent.
Începând cu dinastiile Sui (581 e.n. – 618 e.n.) și Tang (618 e.n. – 907 e.n.), China a fost administrată prin sistemul celor “trei departamente și șase ministere” (Sansheng Liubu Zhi), care este similar sistemului din lumea vestică al verificării și echilibrului. Decretele date de împărat erau reexaminate și verificate de Cenzorat, care avea puterea să respingă edictele imperiale.
China antică se bucura de asemenea de libertate de exprimare. Fondatorul dinastiei Song, împăratul Taizu, a jurat că nu își va omorî miniștrii și cenzorii, permițându-le astfel să aibă libertatea să își exprime opiniile și pozițiile.
De la începutul civilizației chineze, proprietatea privată a fost mereu bine respectată. Înainte ca Partidul Comunist să preia puterea, implicarea guvernului se extindea doar până la nivel de județ (echivalentul orașului de astăzi). Cu excepția impunerii recrutării militare, colectării de taxe, și a muncii obligatorii în proiectele publice, guvernul nu intervenea în alt mod în viața cetățeanului de rând.
Școala Taoistă pune accent pe echilibrul dintre yin și yang, iar Școala Confucianistă pledează pentru armonie în dezacord. Astfel, China antică era o societate multivariată, dar totuși tolerantă. Acest lucru a fost notabil în mod special în timpul dinastiei Tang, când Budismul și Taoismul, precum și religiile vestice precum Creștinismul și Iudaismul au existat în mod deschis și au înflorit în China.
Ca Fiu al Cerului, împăratului chinez i se cerea să se supună decretelor Cerului. El trebuia să venereze zeii, și să respecte tradițiile, cultura și pe strămoșii săi. Acest lucru nu era valabil doar pentru China, deoarece pe parcursul istoriei, exemple similare pot fi găsite în Roma antică și în Epocile Medievale ale Europei.
În cursul dinastiei Han, China a întemeiat Colegiul Imperial, furnizând educație sistematică pentru a întreține elitele. În timpul dinastiei Sui, imperiul a dezvoltat un sistem complet și imparțial pentru selectarea birocraților și oficialilor. Oportunitățile pentru educația egală s-au deschis de asemenea poporului chinez după ce Confucius a început practica lecțiilor în privat. Artele literare ale Chinei antice au înflorit de asemenea; nimeni din timpurile moderne nu a reușit încă să se apropie de acel nivel.
