Poporul Han este de departe cel mai mare grup etnic al Chinei. Și la fel cum limba chineză (yu) este cunoscută sub numele de Han-yu, îmbrăcămintea chineză (fu) este cunoscută sub numele de Han-fu. În realitate, însă, îmbrăcămintea tradițională chineză a variat mult de la o dinastie la alta.
Există sute de variante de stiluri vestimentare în îmbrăcămintea chineza (Han-fu). Îmbrăcămintea constă, în general, din rochii de genul unui halat, cu mâneci largi și gulere plate, deschise, fiind împăturite spre dreapta. În loc să folosească butoane sau șireturi, cel mai adesea rochia era strânsă de o centură. Pălăriile înalte și centurile late reprezentau semnele distincte ale funcționarilor și oficialilor. Imbrăcămintea chinezească (Han-fu) era remarcabil de versatilă și ușor de purtat.
În același timp, îmbrăcămintea tradițională chinezească era o afacere serioasă. Hainele potrivite emanau o aură de rafinament și demnitate. Aceasta a întruchipat virtuțile antichității chineze și a contribuit la percepția culturii despre sine.
În Cartea schimbărilor sau Yijing, un aliniat din text îi laudă pe cei trei suverani - Împăratul Galben, Yao și Shun - pentru „ocîrmuirea cu brațele atârnându-le în mâneci”. Acești conducători timpurii au apreciat armonia între cer și pământ. Drept urmare, țara a rămas (cel mai adesea) pașnică și au guvernat fără griji, iar mâinile acestor le-au fost literalmente ascunse (în mâneci; adică nu au purtat războaie, nu s-au luptat cu sabia n.t.) în timp ce urmăreau trecerea anilor.
Într-o altă referință antică, Confucius îl laudă pe ducele Huan al regatului Qi. Acesta văzând luptele interioare care amenințau să distrugă țara, ducele i-a convins pe ceilalți conducători să lupte împotriva barbarilor, decât unul contra altuia. A standardizat stilurile vestimentare în regatul său și a extins regulile la alți nouă conducători, ceea ce i-a făcut mai uniți.
Treptat, aceste reguli au dus la formarea unui spectru mai variat al stilurilor vestimentare, formând un standard pentru următorii 3.000 de ani în China.
