Când se gândesc la kung fu-ul chinezesc, mulți se vor gândi la Bruce Lee sau, poate la Kung Fu Panda. Dar în realitate, artele marțiale de cel mai înalt nivel nu sunt folosite pentru luptă. Mai degrabă, cultura auto-disciplinei spirituale care face parte din unele școli de arte marțiale, numită adesea “cultivare”, a dat naștere celor mai binecunoscute și miraculoase povești.
O zicală chinezească spune: “Cel mai bun kung fu de pe continent provine de la Templul Shaolin.” Bodhidarma, fondatorul Templului de Arte Marțiale Shaolin, a fost de asemenea fondatorul Budismului Zen, și un cultivator budist. Se știe despre el că a intrat într-o grotă din Muntele Wuru, aproape de Templul Shaolin, și că a stat așezat în fața unui zid timp de nouă ani până la atingerea iluminării. A stat atât de mult încât umbra sa a intrat în piatră. Piatra albă avea o mărime de peste un metru, cu o imagine neagră, asemănându-se vag cu un călugăr stând așezat cu spatele spre piatră, şi arată precum o pictură în cerneală. A fost astfel numită “piatra cu fața spre perete”.
Alți cultivatori budiști și taoiști de nivel înalt au avut experiențe extraordinare similare. După ce a murit Patriarhul Huineng (638 e.n. – 713 e.n.), unul dintre discipolii lui Bodhidharma din a șasea generație, corpul său nu a putrezit. De fapt, acesta rămâne în continuare așezat la Templul Nanhua din provincia Guangdong. Tai Chi-ul, familiar multor vestici, a fost fondat de taoistul din dinastia Ming, Zhang Sanfeng, la Muntele Wudang. Zhang ar fi trăit peste 130 de ani.
În mod similar, de-a lungul istoriei chineze, domeniile medicinei, astronomiei, dansului, muzicii, picturii, tacticilor militare, literaturii, poeziei, artelor militare, construcției și alte manifestări culturale au fost îndrumate la nivelurile lor cele mai înalte de cultivarea budistă sau taoistă, sau de filozofia confucianistă. Ele nu se limitează la obiecte tangibile sau abilități vizibile.
În China continentală de astăzi, cineva ar putea auzi oameni discutând despre cultura tradițională sau ar putea încerca să o portretizeze. Dar cultura chineză autentică este mult mai complexă, profundă și spirituală decât simplele mișcări de kung fu, colțunașii sau dansurile leului. Din nefericire, datorită efortului susţinut timp de decenii de Partidul Comunist Chinez pentru a o distruge, foarte puțini oameni, chiar și în China, sunt cu adevărat familiari cu cultura tradițională chineză.
Misiunea Shen Yun este de a le da o șansă să o zărească.