În mod ironic, în timp ce Shen Yun celebrează cultura tradițională chineză în întreaga lume, nu poate oferi reprezentaţii în China. Nu numai asta, dar nu puteți vedea un alt spectacol ca acesta în China, astăzi. Shen Yun ar fi fericit să țină spectacole acolo, dar Partidul Comunist Chinez nu i-ar permite acest lucru.
Sigur, în China există nenumărate spectacole care par tradiționale, dar după decenii de campanii politice pentru eradicarea acestui patrimoniu cultural, acestora li s-a înlăturat esența lăuntrică. Unul dintre lucrurile care îl fac pe Shen Yun unic este că, pe lângă arta și frumusețea de la suprafață, spectacolul onorează esența spirituală a civilizației chineze – idei precum armonia dintre Cer, Pământ și omenire.
Dar acesta este exact aspectul tradițiilor chineze pe care regimul comunist a încercat să le distrugă. Regimul comunist consideră renașterea acestei culturi și spectacolul Shen Yun drept o amenințare, și astfel nu permite ca Shen Yun să evolueze acolo.
Mai mult decât atât, echipa artistică Shen Yun consideră că arta nu trebuie să fie numai un mijloc de răspândire a frumuseții și a culturii, ci ar trebui să aibă şi o latură umanitară. În fiecare an Shen Yun are cel puțin o piesă de dans înfățișând un subiect extrem de sensibil în China, unul pe care niciun artist de acolo nu a îndrăznit să îl atingă până acum – povestea Falun Gong (vezi mai jos). Considerăm că aceasta este o poveste importantă care merită spusă, deci acesta este un alt motiv pentru care nu putem ţine reprezentaţii în China.
Între timp, chinezii care își permit, zboară în mod constant la Taipei, Tokyo, Los Angeles și alte orașe, special pentru a vedea Shen Yun. Nenumăraţi alții scriu pe site-ul nostru web, exprimându-și speranța că vom duce spectacolele Shen Yun în China în curând.