Lopata cu capăt în formă de semilună
Este arma călugărilor extraordinari.
Ce au în comun călugarul Nisip din Călătorie spre Vest și înflăcăratul călugăr Lu Zhishen din Haiducii din mlaștină ? Amândoi sunt capabili să mânuiască arme cu forme curioase. Cea dintâi a fost adusă pe pământ, din ceruri. Cea de-a doua cântarea aproximativ 36 de kg…
Vă prezentăm acum o armă din armurăria monastică : lopata cu capăt în formă de semilună.
Lopata cu capăt în formă de semilună (月牙鏟, or yuè yá chǎn) este o combinație dintre bine-cunoscuta unealtă de gradină, și o seceră modificată. Este considerată o armă de bază chinezească. Destul de curios, însă acest instrument a fost la început un instrument al păcii, nu unul de ucis. Călugării pribegi din vechea Chină purtau cu ei predecesoarea acesteia – cazmaua convenabilă (方便鏟, or fāng biàn chǎn) – ca să-și îndeplinească responsabilitățile monastice de a efectua ritualurile de înmormântare pentru orice mort pe care-l întâlneau în peregrinările lor.
Cele 3 elemente definitorii ale lopeții reprezintă cele Trei Puteri din cosmologia tradițională chineză – Cerul, Pământul, Omul – și cele Trei Comori din Taoism – Esență, Qi, Spirit. Cu timpul, o lamă în formă de semilună, a fost adăugată la capătul opus, pentru a putea împinge de gât, animalele de pradă, fără a le răni.
Versatilitatea lopeții cu capăt în formă de semilună îi permite stăpânului ei să agațe, să împungă, să sape, să măture, să pleznească și să taie adversari, folosind tehnici de lance, de sabie, precum și stiluri de luptă cu tridentul. În zilele noastre, călugării Shaolin și Taoiști sunt principalii utilizatori ai acestei arme cu două capete.
Și astfel, această lopată, a devenit arma aleasă de Nisip, de care acesta avea nevoie pentru a-l proteja pe călugărul budist al dinastiei Tang în călătoria sa plină de primejdii, și de asemenea a lui Lu Zhishen, care a arătat o aprigă loialitate pentru mai puțin norocoșii săi tovarăși de gașcă.
February 19, 2021