Înțeleptul din foișorul orhideei

Dintre toți aceia care se străduiesc să lase o amprentă în istorie, poate că scriitorii sunt unii dintre mesagerii noștri cei mai evidenți. Gândurile și visele lor care nu pot fi șterse, sunt lăsate întocmai precum cerneala pe hârtie, pentru secolele care vor urma. În fiecare vers, putem citi gândurile pe care le avea poetul la acea vreme, vorbindu-ne prin intermediul cuvintelor lui. 

Acest lucru este și mai mult valabil în China antică, unde scrierea unui cuvânt era o formă de artă în sine. Toată lumea – de la cel mai umil student până la împăratul atotputernic – găsea o delectare în aranjarea caracterelor, îndeletnicire cunoscută drept caligrafie.

În mod ironic, cel care este numit ”Înțeleptul Caligrafiei” chinezești are puțin din opera-i originală sub semnătura proprie. Wang Xizhi (301 e.n. – 361 e.n.) a fost un contemporan al Dinastiei Jin, ale cărui scrieri au fost venerate și copiate, și aceasta într-o societate în care imitația a fost realmente cea mai înaltă formă de flatare. Astăzi, reproducerile operei sale sunt aproape tot ceea ce a rămas, iar acestea oferă o privire strălucitoare la scrierea de mână a unui om care a vrăjit o națiune.

Lucrarea sa cea mai cunoscuta este Prefață la Poemele Compuse în Foișorul Orhideei, o capodoperă de 324 de cuvinte, scrisă pentru a celebra o după-amiază idilică.

Lăsând la o parte povestea din fundal, pentru un moment, cuvintele din Prefață pictează prin ele însele un tablou: ”aerisit ca un nor, totuși având o putere capabilă să înspăimânte dragoni”; luându-și ”zborul în spatele porților cerești”; precum ”tigrii întinși în așteptare” și precum gărzile în fața unui ”pavilion fenix”.

Această capodoperă caligrafică de acum 1.700 de ani, a inspirat dansul Shen Yun din 2016 - Poeții din Foișorul Orhideei.

Poetul

Descinzând dintr-o familie renumită de scriitori, Wang a început să își exerseze scrisul la vârsta de șapte ani, cu o femeie caligraf numită Wei Shuo. Cinci ani mai târziu, profesoara sa era sigură că talentul lui Wang va întrece talentul ei. Wang era un discipol entuziast, uitând adesea să mănânce în favoarea scrisului. El avea multe pensule, pietre de cerneală, hârtie și bețe de cerneală, care erau risipite peste tot prin camera sa, în curte și în jurul casei pentru a-i ușura practica. O poveste spune că Wang își spăla pensulele afară, într-un mic heleșteu – atât de des, încât apa se transformase în cerneală.

Wang, care era cunoscut pentru natura sa sinceră și lipsită de dorința de faimă, a devenit în curând foarte renumit. Într-o zi, de exemplu, Wang a văzut un taoist păstorind un cârd de gâște. Wang a vrut să le cumpere și a întrebat prețul. Taoistul a răspuns că gâștele nu sunt de vânzare, dar că le-ar schimba cu drag pentru un extras transcris de mână din sacrul Dao De Jing. Caligraful i-a transcris taoistului extrasul din Cartea Căii și a Virtuții și a mers acasă mai bogat cu 10 gâște.

Ce era unic în cazul lui Wang era măestria sa în stiluri caligrafice multiple: scrisul standard și uniform, scrisul curgător și stilul indistinct și cursiv. Celor mai mulți oameni le-ar fi trebuit ani pentru perfecționarea unui singur stil, dar el putea să mânuiască cu ușurință trei și, astfel a contribuit extraordinar la dezvoltarea mai departe a stilurilor caligrafice.

Cei cinci fii ai lui Wang au dus mai departe moștenirea acestuia, în structura, forța și forma scrisului lor, fiecare dintre ei devenind caligrafi cu drepturi depline. Dintre toți copiii săi, cel mai tânăr, Wang Xianzhi, a fost cel mai aclamat. În timpul vieții sale, faima acestui fiu a întrecut-o chiar și pe cea a tatălui său – însă erudiții de mai târziu, i-au reatribuit lui Wang senior titlul de ”Cel Mare”.

Poemul

În cea de-a treia zi a celei de-a treia luni a anului 353, Wang Xizhi a invitat un grup de familii și prieteni la Foișorul Orhideei, pentru Festivalul Purificării Primăverii. Se spunea că apa și orhideele îndepărtează aburii răi ai iernii în această zi, aducând norocul în schimb. Foișorul era înconjurat din toate părțile de bambuși proaspeți si munți înalți, iar un pârâu șerpuitor se putea observa cu privirea. Ziua era însorită, dar rece – o briză răcoroasă era adusă de vânt prin aer, iar mulți dintre invitați se așezaseră ei înșiși pe malul apei.

Servitorii trimiteau cupe cu vin care plutea pe valurile râului, iar acolo unde se opreau, cel mai apropiat invitat trebuia să compună o poezie pe loc – sau să beau trei cupe de vin ca și pedeapsă. Din cei 41 de invitați, 26 au compus în total 37 de poezii, inspirându-l pe Wang Xizhi să scrie faimoasa lui Prefață la Poemele Compuse în Foișorul Orhideei. Mărturii istorice atestă ca Wang a folosit o pensulă din mustăți de nevăstuică și hârtie reciclată.

Aceeași lucrare a fost transmisă din generație în generație în familia Wang, până la ultimul moștenitor care a supraviețuit – un călugăr pe nume Zhiyong – care a lăsat-o în grijă discipolului său Bian-Cai. La acea vreme, aproape trei sute de ani trecuseră și Dinastia Tang (618 - 907) tocmai începuse să conducă în China. În cele din urmă, manuscrisul a ajuns în mâinile Împăratului Tang Taizong, care până atunci văzuse doar copii ale originalului.

De atunci, mai multe copii ale Prefaței au fost trasate, scrise și chiar gravate în piatră, deși legenda spune că împăratul a luat manuscrisul original cu el în mormânt.

Cu privire la lucrare, Prefață la Poemele Compuse în Foișorul Orhideei, este o descriere simplă a muzelor poetului – dar scrisă cu atâta eleganță, cu atâta măiestrie, încât lasă o puternică impresie asupra cititorului. Multe cuvinte apar de multiple ori în poezie: caracterul 之 (pronuntat zhi, însemnând ”al ” și, de asemenea, parte din numele său Wang Xizhi) apare de 20 de ori singur, dar de fiecare dată este scris diferit, purtând de fiecare dată nuanțe stilistice unice.

În această lucrare, caligraful vorbește despre prezent și despre viitor. O prezicere scrisă a poetului afirma că generațiile viitoare ”se vor uita la noi așa cum noi ne uităm la trecut”. Bucuriile si dezamăgirile vieții, amintirile prețioase despre fericire sunt doar o clipire în ochii istoriei. Chiar dacă timpurile se schimbă, sentimentele umane rămân aceleași. Constant în inconstanța sa, ritmul și cadența răsună din propriile caractere scrise de mână în Prefață.

Wang Xizhi scrie, dar nu pentru istorie, si nu doar pentru el. Mai degrabă el observă viața și împărtășește acest lucru cu noi, viitorii lui cititori, invitându-ne să trăim cum făcea el în trecut. ”Cauzele sentimentelor și dispozițiilor rămân aceleași.” spune el, întinzându-și metaforic mâna catre noi.

Pentru un înțelept al caligrafiei, el este și un poet plin de candoare.

”Citiți-mă și veți vedea”, afirma poetul. ”Noi nu suntem atât de diferiți, voi și eu”.