Împăratul Galben cu patru fețe din istoria mitică
Împăratul Galben căutând Tao
Se spune, că toții chinezii au un strămoș comun: Xuanyuan Huangdi, sau „Împăratul Galben”. Primul domnitor al țărilor care aveau să devină ulterior China, domnia lui a început în anul 2.697 î.e.n., când a unit triburile Câmpiei Fluviului Galben sub un guvern unic.
Noul împărat avea patru fețe, care puteau contempla peste țările sale în patru direcții diferite, iar pe oriunde mergea era acompaniat de o procesiune de animale. În calitate de cultivator Taoist, după mulți ani de domnie, a abdicat de la tron, a lăsat afacerile imperiului miniștrilor săi și s-a retras pentru a se dedica dorinței sale arzătoare pentru perfecțiune spirituală. A obținut-o și a urcat la cer călare pe un dragon în plină zi, pentru ca toții supușii săi să vadă acest lucru.
Acest amestec de fantastic și istorie învăluie memoria noastră despre Huangdi. În mod alternativ el este un împărat, un inventator, un părinte fondator și o zeitate. În timp ce unii savanți moderni argumentează că el a fost o legendă, care a fost înregistrată în istorie ca și cum ar fi fost un bărbat autentic, savanții antici chinezi au scris despre el ca despre o figură istorică reală, care a devenit ulterior o legendă.
A fost el, apoi, strămoșul divin al tuturor chinezilor, care a luptat împotriva Zeului Vânt și a Zeului Ploii cu ajutorul fiicei sale, Zeița Secetei? Sau a fost el un domnitor din antichitate, care a construit drumuri între principate și care în prezent este înmormântat în provincia Shaanxi? Sau a fost el cu adevărat unul dintre mai timpurii cultivatori taoiști despre care se povestește?
Poate că fost ceva din fiecare. Potrivit unei legende, a ordonat ministrului Lishou să inventeze matematica și lui Cangjie să dezvolte cel mai vechi sistem de caractere scrise al Chinei. Prima sa soție Leizu a descoperit mătasea și sericicultura. A patra soție a sa – Momu – a ajutat la inventarea oglinzii.
Bărbatul însuși a avut partea sa în inventarea numeroaselor articole utile, precum calendarul și compasul. Dansul Shen Yun din 2006 Tobele Răsunătoare evocă legenda prin care Împăratul Galben a inventat toba – nu numai în calitate de instrument artistic, ci și ca instrument de război. Sunetul tunător al tobelor sale de bătălie a ridicat moralul armatei și a făcut ca forțele adversarului să se împrăștie. După cum spune legenda, trupele sale proprii au fost de asemenea zguduite, așa că a inventat guqin-ul cu coarde ciupite pentru a calma spiritele.
Și deoarece în gândirea antică chineză muzica și medicina erau atât de strâns împletite, poate că nu este surprinzător că el este acreditat, printre alte lucrări, cu „Canonul Intern al Împăratului Galben” (黃帝內經 Huángdì Nèijīng), care este considerat drept cel vechi tratat medical din lume.
În cele din urmă, trebuie, de asemenea, spus că Huángdi ar putea fi strămoșul multor chinezi. Marele istoric Sima Qian consemnează că a avut 25 de fii, 14 dintre ei au primit propriile supranume, fondând clanurile care au populat câmpiile Fluviului Galben mii de ani mai târziu și au format liniile de sânge a ceea ce a devenit Regatul de Mijloc.