Viața de zi cu zi în timpul Dinastiei Tang
Dacă ați văzut Shen Yun, ați fost cu siguranță într-o călătorie în Dinastia Tang. Întinzându-se între secolele al șaptelea și al zecelea, China în timpul dinastiei Tang a fost cel mai puternic imperiu din toată Asia. A văzut unii dintre cei mai mari împărați ai Chinei, a atins apogeul poeziei chinezești și a construit prosperitate, pace și influență internațională de neegalat. Capitala sa, Chang'an, a fost cândva cel mai mare și mai cosmopolit oraș din lume.
De-a lungul sezoanelor, Shen Yun a produs multe dansuri inspirate din Dinastia Tang, în care apar personaje precum protectori imperiali de neînvins și doamne de la curte în rochii de mătase distinse. Am prezentat, de asemenea, dansuri cu povești Tang, precum unele din numeroasele aventuri ale Regelui Maimuță sau întâlnirea împăratului Taizong cu călugării Shaolin.
Ca artiști Shen Yun, noi navigăm între Epoca de Aur și prezent în fiecare zi. Poate că ne trezim cu alarme digitale, luăm micul dejun cu ovăz, unt de migdale și banane, și ne facem încălzirea folosind blocuri pentru yoga din spumă, însă atunci când intrăm în rolurile noastre, ne sincronizăm cu spiritul strămoșilor.
Dar cum era de fapt să trăiești în timpul dinastiei Tang? Haideți să aflăm.
Îmbrăcămintea
Îmbrăcămintea oamenilor de rând era confecționată în principal din cânepă. Ei purtau pantaloni largi, tunici strânse cu eșarfe, și sandale. La celălalt capăt al spectrului, ținuta oficială a nobililor era o robă de mătase (smoching), cu mâneci largi lăsate să cadă liber. Rochiile de seară ale femeilor nobile erau lungi, cu talie înaltă și mâneci chiar mai largi, asortate uneori cu șaluri transparente. (Este posibil să le fi văzut pe scenele Shen Yun.) De asemenea, aristocrații călăreau adesea, așa că purtau cizme din piele de căprioară sau brocart, în timp ce doamnele purtau balerini brodați.
Coafura și accesoriile
În perioada Tang, atât bărbații, cât și femeile purtau părul lung. Bărbații îl strângeau într-un coc în vârful capului. Femeile, însă, aveau la dispoziție multe stiluri elaborate din care puteau alege. Ele îl aranjau în coc, împletituri, strâns, sau în spirale și bucle, și foloseau piepteni decorativi și ace pentru a-l menține în forma dorită. Unele coafuri necesitau ore întregi pentru a fi aranjate. (Face ca, schimbarea rapidă în 45 de secunde, în look-uri ale dinastiei Tang, a artiștilor Shen Yun între dansuri, să pară și mai uluitoare, nu-i așa?).
Era un obicei ca femeile să-și radă și redeseneze sprâncenele, cu zeci de stiluri care au intrat și au ieșit din modă în perioada a trei secole - subțiri, groase, rotunjite, înclinate, înclinate în unghi, unduite, conice sau evazate.
Bijuteriile Tang nu erau bogate în pietre prețioase strălucitoare, precum diamantele. În schimb, erau confecționate din perle și jad. Jadul reprezenta puritatea, corectitudinea, înțelepciunea și curajul, iar durabilitatea sa simboliza nemurirea. Se credea că perlele erau create de lună și hrănite de soare, conținând esența ambelor. Penele irizate ale micului rege pescăruș erau o altă incrustație preferată și prețioasă pentru bijuterii; sub diferite lumini, semănau cu turcoazul sau lapislazuli.
Oglinzile din vremea aceea erau făcute din bronz lustruit. Din când în când, aceste oglinzi deveneau opace și trebuiau să fie duse la meșteri pentru a fi recondiționate cu o piatră de șlefuit.
În locul parfumurilor cu spray și al deodorantelor în stick, oamenii purtau cu ei săculețe cu arome. Pentru a-și împrospăta respirația, mestecau măsline chinezești cu miere sau mâncau cuișoare. Se înmuiau în băi parfumate având bile de baie străvechi din fibră de aloe, tămâie, lemn de santal, camfor și crizantemă.
În jurul casei
În timpul dinastiei Tang, ferestrele aveau zăbrele din lemn cu o varietate de modele geometrice și sculpturi în basorelief. Unele conțineau și minerale încrustate. Aceste ferestre cu zăbrele erau foarte decorative dar, de asemenea, foarte necesare, deoarece susțineau geamuri care nu erau făcute din sticlă, ci din hârtie sau mătase. Ferestrele din hârtie erau unse cu ulei pentru a fi translucide. Ferestrele din mătase fină, erau vopsite astfel încât lumina care strălucea prin ele să fie colorată și să coloreze încăperea.
În perioada de început a dinastiei Tang, oamenii stăteau cu picioarele încrucișate pe canapele joase, asemănătoare unor platforme, fără spătar sau cotiere și foloseau mese joase. Pe la jumătatea perioadei Tang, scaunele din Vest - mai înalte și cu spătar - au devenit obișnuite, precum și băncile. Paturile Tang aveau baldachin și arătau ca niște paturi cu baldachin. Pernele nu erau din pene sau puf, ci tari și crestate după forma capului. Aceste perne din lemn, porțelan sau piatră ajutau la menținerea coafurilor care necesitau ore întregi pentru a fi realizate. De asemenea, în dormitoare se aprindeau lumânări parfumate și mangal pentru a ajuta la relaxare și somn. Unele lumânări aveau marcaje folosite pentru a măsura timpul.
Viața la oraș și cumpărăturile
Chang'an, capitala Dinastiei Tang, era ca un vechi New York. A fost unul dintre cele mai mari orașe din lume și terminalul estic al Drumului Mătăsii. Chang'an avea o populație străină numeroasă și o atmosferă destul de cosmopolită. Lucrurile exotice erau la modă: caii din Karashar, cupe din Bizanț, argintărie din Persia, covoare de pe coasta Mării Roșii, indigo și fistic din Samarkand, ginseng și nuci de pin din Coreea, vin de struguri din India, dansuri vârtej din Sogdia și era la modă să te îmbraci ca asiaticii centrali. (Cu pălării din piele de leopard!)
Orașul era conceput în formă de tablă de șah, cu bulevarde principale care delimitau 108 cartiere ale orașului. Dintre numeroși vânzători ambulanți, magazine și piețe mari și mici, cele mai importante două locații erau Piața de Est și Piața de Vest. Conform înregistrărilor istorice, Piața de Vest avea 40.000 de magazine care se ocupau cu 200 de tipuri de comerț!
Puteai găsi produse locale și produse străine exotice - animale, alimente, condimente, medicamente, bijuterii, textile, instrumente muzicale, jocuri de masă. Existau servicii precum restaurante, hanuri, bănci și ghicitoare. Puteai chiar să închiriezi un măgar dacă te plictiseai să mergi pe jos sau să îți cari bagajele.
Astăzi, în limba chineză, mersul la cumpărături se numește încă mǎi dōngxi, literalmente Cumpărarea Estului și a Vestului, după numele celor două piețe principale din Chang'an.
Guvernul reglementa controlul prețurilor și al calității, iar marfa contrafăcută putea fi confiscată. Anterior, oficialii aplicaseră, de asemenea, legi stricte privind ora de stingere. Piețele trebuiau să se deschidă la prânz și să se închidă la lăsarea serii. Porțile orașelor și ale districtelor erau închise noaptea. Chiar și în caz de urgență, civilii trebuiau să obțină permisiunea patrulei de noapte pentru a ieși afară.
Pe măsură ce legile au devenit mai puțin stricte, în cadrul comunităților au apărut piețe de noapte pline de viață. Puteați cumpăra clătite umplute de la standurile de prăjituri sau produse de patiserie exotice de la magazinele de plăcinte și vă puteați opri la case de ceai sau la restaurante cu specific din Asia Centrală. Așadar, piețele de noapte pe care artiștii Shen Yun adoră să le viziteze în Taiwan, Japonia și Coreea - probabil că ați văzut fotografiile noastre cu frigărui marinate și cu înghețată rasă, plină de garnituri – au originea, de fapt, în China dinastiei Tang!
Banii
Moneda dinastiei Tang includea lingouri de aur și argint și monede de cupru, care erau rotunde cu o gaură pătrată, astfel încât puteau fi înșirate împreună pentru comoditate. Țesăturile de mătase erau, de asemenea, folosite ca bani. Exista chiar și o taxă pe care cetățenii trebuiau să o plătească în rulouri de mătase.
Călătoriile
În timpul dinastiei Tang, comercianții călătoreau prin intermediul unor rețele comerciale vaste. Aceștia navigau spre India, Asia de Sud-Est, Persia, Africa și ajungeau până în Europa de-a lungul Drumului Mătăsii. O călătorie dus-întors până la Roma dura doi ani.
Pe traseu existau controale stricte la frontieră, pentru a cărei trecere erau necesare permise de călătorie. Din motive de securitate erau interzise : armurile, arbaletele, cărțile militare și chiar hărțile boltei cerești și instrumentele astronomice.
Templele
Budismul a prosperat în cea mai mare parte a dinastiei Tang și a devenit o religie importantă. În timp, templele și mănăstirile budiste au devenit mai mult decât simple lăcașuri de cult. De-a lungul imperiului, acestea au servit ca școli, cămine, sau locuri pentru întâlniri și evenimente. Unele ofereau asistență medicală, altele ajutau la păstrarea cutiilor de valori și unele operau mori locale.
Sporturile
În 2022, fotbalul este cel mai popular sport din lume. În timpul dinastiei Tang, locuitorii se bucurau de tir cu arcul, vânătoare, polo, dar mai ales de cuju, care era jucat de oameni din toate clasele sociale. Și ghiciți ce? Este de fapt o formă străveche de fotbal! Înainte de dinastia Tang, mingile de cuju erau din piele și umplute cu pene. În timpul Tang, a fost inventată o minge îmbunătățită, umplută cu aer.
Poloul, pe de altă parte, a venit din Persia. Era favoritul nobilimii și chiar mulți împărați erau mari fani. [nu este vorba aici de poloul pe apă, ci de poloul în care călăreții urmăreau și loveau mingea cu o crosă, scopul fiind acela de a înscrie în poarta adversă de dimensiuni mici; poloul călare este unul dintre cele mai vechi sporturi de echipă din lume - n.t.]
Băuturile
În zilele noastre, raioanele supermarketurilor sunt pline cu apă de izvor, apă minerală, apă electrolitică, apă carbogazoasă, apă plată și multe altele. Și oamenii din vremea Tang erau pretențioși în privința apei lor. Textele medicale Tang au catalogat multe tipuri diferite. De exemplu: roua de toamnă îmbunătățea tenul feței, gheața topită risipea căldura internă, iar apa care curgea prin minerale prețioase (stalactite de jad sau calcar) prelungea viața. Acum, să nu beți zăpadă topită primăvara (riscând să vă îmbolnăviți).
Oamenii din timpul dinastiei Tang fierbeau, strecurau și uscau fructe precum curmale, mere și caise pentru a le transforma în amestecuri sub formă de pulbere, folosite apoi pentru sucuri. Ei fermentau vinul, în special cel din orez, dar și din fructe precum struguri și pere.
Cu toate acestea, băutura națională a devenit ceaiul, mai ales după ce, în secolul al VIII-lea, a fost scrisă prima monografie "Clasicul ceaiului". Tratatul descrie originile mitologice și istoria ceaiului, metodele și instrumentele folosite pentru cultivarea, prepararea și consumul acestuia, plus poezii, obiceiuri, rețete și multe altele legate de ceai.
Tang - dinastia strălucitoare
Dinastia Tang a condus China timp de aproape trei sute de ani, între 618 și 907. Aceasta se întindea pe o suprafață de peste 6,5 milioane de kilometri pătrați, de la bazinul Tarim din Xinjiang până în Peninsula Coreeană, și de la stepele din sudul Mongoliei până în Vietnam. Iar societatea și cultura Tang erau extrem de diverse.
Acestea fiind spuse, ar fi nevoie de o veșnicie pentru a descrie o imagine completă a vieții din timpul dinastiei Tang. Nici măcar nu am abordat lucruri precum: poezia, artele spectacolului, educația, viața de familie sau bucătăria. Cum sărbătoreau zilele de naștere? Sau cum erau carnavalurile de stradă ale împăratului?
Cu toate acestea, sperăm că acestă bucățică pe care am descris-o vă oferă o idee despre cum era viața de atunci. Și poate că data viitoare când veți asista la un spectacol Shen Yun vă veți bucura de piesele noastre Tang în și mai multă cunoștință de cauză.
Uneori, viața din secolul XXI, cu tehnologia-i la tot pasul, te face să vrei să evadezi în vremuri mai simple. Așadar, dacă doriți o mini-retragere în lumea veche, puteți lua exemplu din vremea dinastiei Tang - pregătiți o cană de ceai și beți-l încet, fără a face altceva, dați cu piciorul într-o minge de fotbal în curtea din spate sau vizitați o piață în aer liber în loc să comandați alimente online. Și bucurați-vă de faptul că vă deconectați și vă reîntâlniți nu doar cu viața reală, ci și cu viața din Epoca de Aur a strălucitoarei dinastii Tang.