Atitudinea
Atitudinea este traducerea pentru termenul specific chinezesc (yun), termen care poate fi descris cel mai bine ca un spirit lăuntric particular. Acesta este format dintr-o combinație a ceva asemănător cu ADN-ul cultural sau cu o esență etnică din oasele chinezilor, împreună cu moștenirea a 5.000 de ani de civilizație chineză. Atitudinea pune accentul pe spiritul lăuntric, respirație, intenție, aura personală și expresia emoțională profundă. În esență, spiritul conduce forma, astfel încât forma este îmbogățită de spirit.
Atitudinea dansului clasic chinezesc îmbină multe elemente. De exemplu, “trei mișcări circulare” formează fundamentul pentru direcția mișcării, în timp ce talia servește ca o axă pentru ridicarea și coborârea trunchiului pe respirație, întinderea înainte și înapoi a trunchiului pe o axă diagonală, rotunjirea în interior și spre exterior a pieptului, mișcarea coastelor, și așa mai departe. Aceste elemente de bază conferă o expresivitate incredibilă dansului clasic chinezesc și un vast potențial creativ. Acesta poate înfățișa cu ușurință mișcări din viața de zi cu zi, precum și să exprime în profunzime, transformarea cea mai adâncă a stării emoționale a oamenilor.