Dinastia Han

Dinastia Han (206 î.e.n. – 220 e.n.) deseori este considerată drept prima epocă de aur a Chinei. Această perioadă a favorizat dezvoltarea filozofiei confucianiste, precum și a practicilor spirituale budiste și taoiste. Mulți împărați au guvernat, urmând ideile spirituale antice ale Împăratului Galben și a lui Lao-Tze pentru a menține pacea și prosperitatea. Savanți și generali capabili ai curții imperiale au energizat imperiul cu idei noi, oportunități de educație și cu expansiuni teritoriale. 

Moștenirea Han

Dinastia Han a început în anul 206 î.e.n., atunci când un lider militar de origine țărănească pe nume Liu Bang împreună cu generalii săi au răsturnat opresiva Dinastie Qin aflată la putere. Liu Bang și-a stabilit noua capitală în Chang’an, care a devenit unul dintre orașele cele mai mari din lume și care a funcționat drept capitala Chinei pentru cele câteva dinastii care au urmat.

Curtea regală a promovat confucianismul – împreună cu ideile sale de respect, de pietate filială, de umanitate și de justiție – drept baza pentru a evalua conduita adecvată. Savanții confucianiști au înființat Universitatea Imperială, un institut dedicat reunirii celor mai strălucite minți și formării unei noi generații de oficiali inteligenți și virtuoși.

În timpul acestei perioade, teritoriul Chinei aproape s-a dublat. Dinastia Han a învins triburile ostile din nord și a semnat tratate cu clanurile din vest. Asta a făcut călătoriile mai sigure, ceea ce a stimulat apariția viitorului Drum al Mătăsii, care făcea conexiunea cu îndepărtatul Imperiu Roman, promovând schimburile economice și culturale.

Moștenirea Dinastiei Han se resimte și în zilele noastre. Grupul etnic majoritar din China poartă numele de „Chinezii Han”. Îmbrăcămintea tradițională este numită „Îmbrăcămintea Han.” Sistemul de scriere este numit „Caracterele Han.” Iar limba chineză se auto-intitulează „Limba Han” (漢語 sau hàn yǔ). Chiar și un erou se numește hǎo hàn (好漢), ceea ce înseamnă „un bun Han.”

Hanii remarcabili

Dinastia Han îi promovează pe unii dintre cei mai mari generali legendari ai Chinei. Printre ei se numără strălucitul și tolerantul Han Xin (caracterul chinez pentru „Han” din numele său, este diferit de cel pentru dinastia „Han”, dar „Han”, cu toate acestea, este o cale bună de a aminti cărei dinastii îi aparține), precum și „Generalul Zburător” Li Guang, care putea trage o săgeată și aceasta să se infigă adânc într-o piatră.

Alte figuri proeminente din această eră îi include pe cel mai renumit istoriograf și pe autorul Înregistrărilor Marii Istorii – Sima Qian, pe eseistul și poetul Sima Xiangru, pe diplomații Zhang Qian și Su Wu, pe economistul Sang Hongyang și să nu îl uităm pe remarcabilul bufon al curții Dongfang Shuo.

Era Han târzie

În anul 9 e.n., dinastia Han a fost brusc întreruptă, atunci când nepotul împărătesei (Wang Mang) a uzurpat tronul. Domnia sa a durat 14 ani, până când unul dintre descendenții imperiali fondatori l-a înlăturat de la putere și a restaurat dinastia. Imperiul renăscut a devenit cunoscut drept Hanul de Est (25 e.n. – 220 e.n.), pentru a-l diferenția de fostul Han de Vest.

Asemenea tuturor dinastiilor, Han și-a avut propria creștere, propriul vârf și propriul declin. În cele din urmă, intrigile instanțelor și rebeliunile majore au dus la căderea acestuia. În anul 189 e.n., dictatorul militar Dong Zhuo a condus trupele în capitală și a stârnit o perioadă de lupte. Ulterior, Cao Cao a unificat regiunile din nordul Fluviului Yangtze, Sun Quan și-a stabilit și și-a înființat propriul său regim în sud, iar Liu Bei a ocupat regiunile din vest. Astfel China a intrat într-o nouă perioadă – într-o balanță tripartită a forțelor bine cronicizată în epopeea Romanța Celor Trei Regate.