Dinastia Qing

Dinastia Qing (1.644-1.911), condusă de etnia manciuriană, a fost ultima dinastie tradițională a Chinei. Ultimele sale decenii au fost marcate de înfrângeri militare, conflicte interne și probleme economice. Dar la apogeul dinastiei Qing, împărații săi au atins expansiuni teritoriale impresionante și realizări în artă și literatură, inclusiv publicarea romanului Visul Camerei Roșii (Dream of the Red Chamber), al patrulea dintre cele mai faimoase romane clasice din China.

Împăratul fondator al dinastiei Qing, Nurhaci, a fost un descendent al etniei manciuriene care învinsese dinastia Song de Nord. În 1.616, el s-a proclamat Han al unui nou imperiu în nord-estul Chinei, iar în 1.636 fiul său l-a înlocuit schimbând și numele dinastiei, în Dinastia Qing. Dar în tot acest timp, dinastia Ming încă stapânea centrul Chinei, iar imperiul manciurian Qing a fost ținut afară, blocat la nordul Marelui Zid.  

Dar în 1.644, un lider rebel de etnie han, pe nume Li Zicheng, a răsturnat dinastia Ming și a preluat Beijingul. La sfârșitul acelui an, un funcționar al dinastiei Ming care se ocupa de protejarea "Trecătorii Munte-Mare" - poarta cea mai estică a Marelui Zid Chinezesc, cel care a servit la apărarea împotriva triburilor invadatoare timp de secole (trecătoare aflată în apropiere de Marea Bohai n.t.) – a deschis porțile într-un mod infam, permițând intrarea armatei manciuriene și alăturându-i-se, pentru a ataca forțele rebele ale lui Li Zicheng. Cu ajutorul acestui oficial, manciurienii au preluat capitala și au stabilit controlul dinastie Qing asupra Chinei.  

În 1.661, împăratul Qing a murit subit, iar fiul său Kangxi, în vârsta de doar opt ani, a moștenit tronul. În ciuda vârstei sale, Kangxi a devenit unul dintre cei mai remarcabili împărați ai Chinei și cel care a domnit cel mai mult, timp de 61 de ani.

Kangxi a marcat începutul marii epoci Qing, o epocă de aur care a durat peste 100 de ani. El era cunoscut atât pentru priceperea sa militară, cât și pentru pasiunea pentru literatură, filozofie și știință. S-a antrenat în artele marțiale încă de la o vârstă fragedă și a fost un călăreț și un arcaș iscusit. Își demonstra frecvent măiestria și precizia în timpul ieșirilor sale prin domeniul imperial de vânătoare. 

Talentul său de strateg strălucit a devenit rapid evident. La vârsta de 16 ani, el și-a detronat și și-a întemnițat regentul înfometat de putere. La 20 de ani, a început să învingă rebeliuni care se ridicaseră împotriva dinastiei Qing. În următoarele decenii, Kangxi a capturat Taiwanul, a condus personal trei expediții pentru a suprima rebeliunile mongolilor, și a apărat regiunile nordice ale imperiului de invaziile Rusiei țariste. De asemenea, el a instalat un guvernator în capitala tibetană – Lhasa.

Totuși, el a avut și o înclinație intelectuală și un interes profund pentru cultura occidentală. A acordat un tratament special literaților și a organizat publicarea Dicționarului Kangxi, cel care avea să devină dicționarul standard în secolele următoare. Când misionarii străini au călătorit în China, el a profitat de ocazie pentru a studia o gamă largă de subiecte legate de cultura și știința occidentală, inclusiv algebră, geometrie, astronomie și medicina occidentală. În același timp,  el a fost dedicat școlilor tradiționale chineze de gândire, cum ar fi confucianismul și taoismul.

Fiul său Yongzheng a fost succesorul său, care apoi a fost urmat de marele împărat Qianlong. Ca și Kangxi în adolescență, Qianlong era deja un artist de arte marțiale complet și foarte talentat. Mai târziu, el a supervizat o serie de operațiuni militare de succes cunoscute sub numele de "Cele zece mari campanii", cucerind zonele controlate de uiguri, mongoli și vietnamezi, extinzând și mai mult imperiul.  

Qianlong a fost un iubitor de poezie și literatură, compunând aproximativ 40.000 de poezii. În timpul domniei sale, cele Patru tezaure au fost compilate, într-un efort de a depăși Enciclopedia Yongle a dinastiei Ming. Textul este o colecție extinsă, în special de opere literare, care se întinde pe aproximativ 2.000 de ani, de la epoca anterioară dinastiei Qin, până la dinastia Qing, acoperind aproape fiecare domeniu de studiu. A fost nevoie de nouă ani pentru a fi finalizată și totalizează aproximativ 2,3 milioane de pagini.

La aproximativ două sute de ani de la începuturile ei, dinastia Qing a intrat în declin, undeva pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Bătăliile pierdute din timpul Războiului Opiumului, care au izbucnit în 1.840, au slăbit imperiul. Rebeliunea Taiping (1.850–1.864) i-a afectat și mai mult puterea și încrederea. Primul război sino-japonez (1.894-1.895) a lăsat în urma sa o economie devastată, teritorii cedate și indemnizații de război. În cele din urmă, în 1.911 Sun Yat-sen a condus o revoluție care a răsturnat dinastia Qing, punând capăt miilor de ani de domnie imperială.