Yang Zhi își vinde sabia
Haiducii din Mlaștină este unul dintre cele patru romane clasice ale literaturii chineze. Cu acțiunea plasată în secolul al XII-lea, în timpul dinastiei Song de Nord, cartea narează aventurile a 108 eroi nelegiuți de pe Muntele Liang.
Scrisă în secolul al XIV-lea, acest roman a fost inspirat de basmele populare despre o bandă de nelegiuți din timpul domniei Împăratului Huizong. Printre frații bandiți sunt câțiva dintre cei mai plini de culoare eroi ai folclorului chinezesc: un călugăr beat, un vânător de tigri, iar la numărul 17 din 108, “Bestia cu față albastră”, Yang Zhi.
Yang Zhi era un descendent al clanului Yang, familia faimoasă de războinici care a apărat Regatul de Mijloc împotriva invadatorilor străini (prezentată în dansul Shen Yun “Domnița Mu Guiying comandă trupele”). Înalt de peste doi metri, fața lui Yang Zhi purta un semn din naștere mare și albastru, și mustăți proeminente, sub pălăria sa cu calotă înaltă specifică.
Yang Zhi era un practicant de arte marțiale desăvârșit. El cunoștea toate cele 18 forme ale luptei armate, și mânuia sulița cu o îndemănare unică. Dar sursa mândriei și bucuriei sale era sabia – cea mai rapidă, ascuțită spadă de la sud de Marele Zid.
O sabie neobișnuită
Sabia fusese o moștenire de preț a familiei cu trei caracteristici incredibile: putea tăia prin orice metal fără să lase cea mai mică linie pe lama sa; putea fărâma un fir de păr doar lovindu-l de spadă; și putea omorî un om fără să lase vreo pată de sânge.
Toate indiciile sugerau că Yang Zhi era un tânăr talentat cu un viitor strălucit. Din nefericire, a fost înzestrat și cu un ghinion incredibil.
Un transport de comori imperiale aflate sub comanda sa s-a răsturnat în timp ce traversa fluviul Galben. Cu mâinile goale, Yang Zhi s-a întors în capitală sperând că va avea parte de clemență. În schimb, a fost destituit.
Un alt oficial l-a angajat pe Yang Zhi să aibă grijă de un transport de cadouri prețioase. A fost un marș lung și periculos printr-un teritoriu îndepărtat, înțesat de tâlhari. Yang și-a deghizat caravana precum un comerciant obișnuit și a călătorit doar pe parcursul zilei, sub soarele arzător. Precauțiile au fost în zadar. Hamalii săi epuizați implorau o pauză de la transportul lor greu. Odihnindu-se la umbra câtorva copaci singuratici, necazul i-a găsit.
Un vin neobișnuit
Un bărbat, care arăta suficient de inocent, s-a apropiat cărând o cuvă cu vin imensă. Hamalii însetați l-au implorat să le vândă și lor puțin. Otrăvirea oamenilor prin vin era un truc popular pe atunci, și în mod natural, neajutoratul Yang Zhi a ezitat. Dar când și-a văzut hamalii că beau fără să li se facă rău, și îndemnându-l bucuroși să încerce și el puțin, acesta a băut și el puțin.
De îndată ce a pus bolul său jos, el a văzut cum oamenii săi se prăbușeau în jurul său, unul câte unul. Strângându-și stomacul și deja clătinându-se, Yang Zhi a știut că fusese păcălit. Când escrocii s-au strecurat din pădure pentru a culege și a lua pur și simplu bunurile prețioase, Yang Zhi nu putea face nimic decât să-și fluture fără putere sabia către lumea care se învârtea în jurul său, până când în final a căzut la pământ.
La trezire, oamenii săi l-au abandonat în grabă, pentru a evita să fie trași la răspundere. Respins și fără nici un ban, Yang Zhi și-a făcut drum spre oraș.
Un proverb străvechi chinez spune: “Un erou nu călătorește fără sabia sa.” Dar în pragul disperării, Yang Zhi n-a avut de ales decât să își vândă spada strămoșească.
La piață, un bandit odios a apărut pentru a încinge spiritele. Yang Zhi, aflându-se din nou în mijlocul necazurilor, s-a răzbunat de data asta, și a eliberat locuitorii orașului de opresorul lor detestabil.
Mai târziu, în timp ce se plimba, “Bestia cu față albastră” a dat de Călugărul-Rău-dar-Bun Lu Zhishen, iar cei doi și-au găsit în final drumul către frăția de pe Muntele Liang.
Dansul dramatic din 2013 al Shen Yun – Yang Zhi își vinde sabia – este bazat pe capitole din Haiducii din Mlaștină și scoate în evidență calitățile de tip Robin Hood ale eroului.