De ce m-am dus în Taiwan
Cei mai mulți dansatori care fac parte din Shen Yun de cel puțin 3 ani, au avut spectacole în Taiwan. Aceasta este din cauză că toate companiile noastre (7 la număr acum – n.t.) se rotesc în fiecare an, având turnee pe 5 continente: America de Nord, America de Sud, Europa, Asia și Oceania. Astfel, cine a petrecut destul timp în preajma noastră, sunt șanse mari să fi stat deja cel puțin o lună în Taiwan, cu câte 9 spectacole pe săptămână în fața unor săli pline, vizitând piețele agro-alimentare de noapte, savurând delicatesuri exotice și minunate. Sau cel puţin, aşa am auzit.
Prin destin, sau din lipsă de noroc la tragerea la sorți, eu nu am interpretat niciodată în Taiwan, chiar dacă acesta este al șaptelea an al meu cu Shen Yun. Cum venea timpul ca în sfârșit să merg în Asia, eram repartizat într-o altă companie. Sau companiei în care eram eu repartizat, i se schimba destinația turneului.
De aceea, anul acesta, în vacanța de după turneu, m-am hotărât să vizitez Taiwan-ul. Ceea ce m-a făcut să doresc să merg, totuși, nu a fost mâncarea bună sau oamenii prietenoși despre care am auzit, ci întrebarea la care am tot așteptat răspuns de o vreme încoace: Cum ar fi arătat China dacă nu ar fi fost sub un regim comunist?
Când Partidul Comunist a înfrânt Partidul Naționalist, în Războiul Civil Chinez, la scurt timp după cel de-al doilea Război Mondial, Partidul Naționalist s-a retras în insula Taiwan și a stabilit acolo o republică separată. În timpul retragerii, au luat cu ei un număr mare de relicve chinezești. Și au făcut un lucru bun într-adevăr, deoarece, la scurt timp după aceea, comuniștii din zona continentală a Chinei au început Revoluția Culturală și au distrus uluitoare artefacte chinezești și de fapt, însăși cultura tradițională chineză.
De aceea, Taiwan a devenit unul dintre puţinele locuri unde puteți găsi astăzi cultură chineză autentică. Fiind o societate liberă din punct de vedere cultural, etnicii chinezi în Taiwan au fost capabili să păstreze mult mai mult din valorile și credințele lor tradiționale. Din această cauză, consider că Taiwan este un exemplu bun a ceea ce ar fi fost China dacă nu ar fi existat comunismul. Cu sigurantă, tot ar fi fost alte forțe precum influența japoneză, modernizarea, americanizarea, globalizarea, dar nu ar fi fost o forță care să fi căutat să distrugă cultura din interior, de la rădăcină, și s-o înlocuiască cu altceva.
Aceasta este ceea ce am găsit în timpul vizitei mele în Taiwan. La începutul videoului, pe un monument imens se poate citi : “天下為公” (tiān xià wèi gōng) însemnând: “Țara trebuie să aparțină tuturor.” Aceasta este marea caracteristică a Taiwan-ului. Acest video este o perspectivă asupra acestei țări uimitoare văzută prin ochii mei de turist.
Sam Pu
Dansator