Paralelă între personaje istorice celebre 5/10: Ban Zhao și Ana Comnena
În această serie abordăm figuri istorice din trecutul Chinei care au paralele occidentale interesante.
Este posibil ca Ban Zhao şi Ana Comnena să nu fie nume de gospodine. Dar aceste două femei, care au trăit la o distanţă de peste 1.000 de ani și 6.5000 de km, au multe în comun.
Să începem în China.
Ban Zhao
Ban Zhao (49 e.n.-117 e.n.) este acum considerată ca fiind prima femeie istoric cunoscută în China.
Născută într-o familie aristocratică în timpul Dinastiei Han (202 î.e.n-220 e.n.), ea a fost a treia generație de cărturari ai acestei familii. Ban Zhao a fost foarte bine educată, dedicîndu-și viața mediului academic. A devenit o profesoară pentru cărturarii imperiali, bibliotecară la biblioteca regală și consilieră pentru împărăteasă, în cele din urmă fiind încredințată ca tutore al familiei imperiale.
Ban Zhao este renumită pentru publicația ei despre conduita tradițională a femeilor : ‚,Lecții pentru femei’’. Această carte, memorată pe scară largă, a fost o busolă morală pentru femei, cu reguli de comportament care le instruiau despre cum să aplice principiile confucianiste în viața lor de zi cu zi.
In her later years she completed The Book of Han—a monumental work covering the history of the Western or Former Han Dynasty. Her father, Ban Biao, had toiled on this lengthy project up until his passing. Her older brother, Ban Gu, then took over the project. He, however, was later implicated in a power struggle and died in prison. The emperor then appointed Ban Zhao to continue her family’s work.
Ban Zhao de asemenea a terminat și Cartea Dinastiei Han, un text important care acoperă istoria dinastică a Dinastiei Han de Vest. Tatăl ei, Ban Biao, se străduise să facă acest proiect îndelungat până la moartea sa. Ban Gu, fratele mai mare al lui Ban Zhao, a preluat proiectul, adoptând o abordare diferită de cea a tatălui, optând pentru un stil al biografiei mai tematic pentru a documenta evenimente și persoane importante. Totuși, fratele ei a fost mai târziu întemniţat și a murit, așa că împăratul a hotărât ca Ban Zhao să continue activitatea familiei sale.
În cele din urmă a finalizat-o, după încă 19 ani de scris. Faptul că nu a dispus de căutare online poate că a încetinit-o puțin, dar Ban Zhao a avut acces la arhive imperiale extinse și se crede că nu și-a pierdut niciodată timpul vizionând videoclipuri cu pisici.
Produsul final a inclus : anale, biografii, tabele cronologice și tratate de drept, geografie, știință, ritualuri și literatură, și a fost aranjat în 120 de volume.
Ban Zhao îi admira, de asemenea, pe împărații drepți din trecut, care guvernau cu virtute. Acest lucru a determinat-o să creeze volumul 20 numit Gujin Renbiao, sau "Tabelul persoanelor notabile din trecut și prezent". Ea a inclus în acest tabel peste 2.000 de figuri istorice, ceea ce a oferit generațiilor ulterioare o referință aprofundată cu care să studieze istoria. Dacă cineva ar compila o astfel de listă astăzi, Ban Zhao ar fi cu siguranță inclusă în mod proeminent.
Cartea Dinastiei Han face parte din canonul oficial al istoriilor dinastice ale Chinei, cunoscut sub numele de Cele Douăzeci și Patru de Cărți de Istorie. Formatul său a devenit modelul pentru viitoarele istorii dinastice.
Ana Comnena
Haideți să avansăm rapid, peste un mileniu, și să călătorim la Constantinopol.
Ana Comnena a fost născută în 1083, în timpul domniei tatălui ei, împăratul bizantin Alexie I Comnenul.
Prințesa a fost bine educată în literatura greacă, istorie, filozofie, teologie, matematică și medicină. În tinerețea ei a avut profesori eminenți și se angaja în dezbateri cu marii cărturari ai curții imperiale bizantine. Mai târziu, tatăl ei împăratul, a numit-o responsabilă peste un spital cu 10.000 de paturi, unde ea preda concomitent și medicina.
Spre deosebire de Ban Zhao, Ana a avut ambiții politice. Nu a fost prea fericită când s-a născut fratele ei, iar acesta a devenit moștenitorul tronului. După moartea tatălui lor, Ana a încercat să-i ia fratelui ei coroana imperială. Totuși, ea nu a reușit, pentru că soțul ei nu a fost de acord cu planurile acesteia, deoarece el credea că prințul moștenitor are dreptul la succesiune.
Soțul Anei - Nichifor Brienios cel Tânăr - era el însuși un cărturar. A murit în timp ce scria o istorie a Imperiului Bizantin, lăsându-și lucrarea neterminată. Anna, stabilită mai apoi într-o mănăstire, s-a ocupat de a reînnoi și de a finaliza proiectul soțului ei.
Spre anii de final ai vieții, Ana a publicat această lucrare de istorie politico-militară a Imperiului Bizantin, redenumind-o Alexiada. 15 volume si aproape 600 de pagini, cartea, încă studiată astăzi, conține singura relatare bizantină disponibilă, a martorilor oculari la Prima Cruciadă (1096-1099). Descriptivă și captivantă, Alexiada este considerată o lucrare istorică remarcabilă a Evului Mediu. Iar Ana, a rămas în memoria tuturor, drept prima femeie istoric a civilizației occidentale, adică o Ban Zhao a vestului, ar putea spune cineva.
***
Atât Ban Zhao cât si Ana Comnena au fost femei foarte educate și caractere cu putere de înfluență la curțile imperiale unde au trăit, și care au lăsat generațiilor viitoare cronici inestimabile ale timpurilor lor.
Totusi, au avut și câteva diferențe. De exemplu : Ban Zhao nu a încercat niciodată să uzurpe tronul; Ana nu a compus niciodată poezie în stilul fu.
Cu toate acestea, cele două femei, despărțite de oceane, și care au trăit vieți foarte diferite, au lăsat urme de neșters în istoria lumii, și, şi le-au lăsat în propriile lor cuvinte.
Suntem acum la jumătatea acestei serii. Puteți ghici vreuna din perechile paralele rămase?
Betty Wang
Scriitor colaborator