Trei sfaturi despre îngrijirea de sine în stil tradițional chinezesc
Există o veche zicală taoistă care spune: „Corpul uman este un microcosmos al universului.” Poate există o legătură mai profundă între corpul nostru și natură.
De exemplu, modul în care curg râurile este foarte similar cu modul în care vasele de sânge transportă sângele prin corpul nostru. Când nimic nu interferează cu evoluţia naturii și curentul circulă cum trebuie, totul de-a lungul ecosistemului râului este bine; când avem o circulație sanguină bună și nimic nu este în neregulă, corpurile noastre sunt în stare bună de sănătate. Dar atunci când un râu este congestionat sau o arteră sanguină a unei persoane este înfundată, ambele vor fi repede în afara cursului natural.
Înțelegerea relației dintre corpurile noastre și natură nu ne va ajuta doar să ne menținem mai sănătoși, ci și mai fericiți. Iată trei sfaturi, inspirate din metodele tradiționale chinezești, pentru a avea grijă de corpul tău.
Sfatul 1: Urmează ceasul medicinii tradiţionale chineze
Gândirea tradițională chineză consideră că organele noastre vitale corespund celor Cinci Elemente (metal, lemn, apă, foc și pământ), care se corelează, de asemenea, cu ore specifice din zi. De exemplu, de la trei până la cinci dimineața este momentul în care plămânii sunt cei mai activi. Iar dacă tuşeşti în această perioadă înseamnă probabil că toxinele sunt expulzate. Iată câteva intervale de timp importante (cunoscute sub numele de shi-chen) și ceea ce ar trebui să faci pentru a respecta ceasul corpului tău.
05:00 - 07:00. Intestinul gros: treziți-vă și scăpați-vă corpul de deșeurile acumulate peste noapte. Cu alte cuvinte, folosiți baia și detoxifiaţi-vă.
07:00 - 09:00. Stomacul: mâncați un mic dejun sănătos. Este momentul ideal pentru digestie și absorbție, pentru a genera energia care îți va ajuta corpul pentru activitățile zilei.
11:00 - 13:00. Inima: bucurați-vă de un prânz echilibrat nutrițional și socializați cu prietenii. Inima trebuie alimentată cu energie pozitivă și asta în mai multe feluri.
15:00 - 17:00. Vezica urinară: asigurați-vă că vă rehidratați. Mai multă apă, mai mult ceai, mai multă detoxifiere. (Ah! Deci, ceaiul de după-amiază este o idee și mai bună decât credeați.)
19:00 - 21:00. Pericardul (membrana care înconjoară inima): calmați-vă atât fizic cât și psihic și pregătiți-vă pentru culcare. Încercați exerciţii de întindere blânde, meditație sau o carte uşoară.
23:00 - 01:00. Vezica biliară: ar trebui să intrați în somn profund până la ora aceasta, deoarece corpul trebuie să se repare peste noapte, pentru a se pregăti pentru o nouă zi. Este ușor să pierdeți evidența timpului, să vă culcați prea târziu și să nu vă puteți trezi a doua zi dimineață. Încercați însă să vă schimbați rutina. Duceţi-vă la culcare în jurul orei 23, pentru a prinde timpul de refacere, și treziţi-vă în jurul orei 7, pentru acea primă dezintoxicare. Urmarea un program de somn sănătos și consistent vă va ajuta să vă simțiți mai energizați și să fiți și mai productivi.
Sfatul 2: Mâncați în funcţie de sezon
Primăvara |
Vara |
Toamna |
Iarna |
Asparagus Anghinare Rucola Spanac Salată cu frunze roşii |
Pentru a menţine transpiraţia: supe de ghimbir
|
Ananas Banane Pere
|
Proteine: Ouă Carne de vită |
Curmale Cartof dulce Ciuperci Ceapă |
Pentru a răcori corpul: Pepene Fasole mung Castravete Roşii Dovleac de ceară (pepene de iarnă) |
Produse lactate Lapte de soia Miere
|
Alimente amare: Ţelină Grapefruit Frunze de ridiche Ciuperci urechi de lemn Ginseng Ceai |
Căpşuni Caise Cireşe |
|
Susan Diferite nuci Seminţe |
|
Credința tradițională chineză consideră că, deoarece oamenii și natura coexistă armonios, corpurile noastre răspund în funcție de schimbările vremii și ale mediului. Hrana locală și sezonieră ne poate ține în acord cu lumea din jurul nostru. Acest lucru a fost mult timp ştiut de toată lumea în comunitatea de sănătate din întreaga lume. Iată câteva alegeri bune pentru cele patru sezoane.
Primăvara: în acest moment al nașterii și al creșterii, alegeți verdeață sănătoasă (sparanghel și anghinare), legume cu frunze (rucola, spanac și salată cu frunze roșii), fructe (căpșuni, caise și cireşe), precum și curmale, cartof dulce, ciuperci și ceapă.
Vara: în cele mai călduroase luni, a bea supă caldă și a consuma alimente picante precum ghimbirul poate de fapt ajuta la menținerea mecanismelor de transpirație. Pe de altă parte, alimente precum pepenele verde, fasolea mung, castraveții, roșiile și dovleceii de ceară pot ajuta la menținerea corpului rece. Echilibrarea între alimentele picante și alimentele bogate în apă este calea de urmat!
Toamna: când lucrurile din natură încep să se usuce, îți poți imagina cum se schimbă și corpul tău și are nevoi noi. Mâncați și beți lucruri care pot compensa sau preveni pierderea de lichide. Încercați ananasul, bananele, perele, produsele lactate, laptele de soia, mierea, susanul și diferite nuci și semințe.
Iarna: când totul încetinește și unele animale intră în hibernare, este o idee bună să mănânci alimente pline cu proteine pentru a aduce energie și a conserva puterea. Mâncarea alimentelor amare poate promova, de asemenea, activitatea sănătoasă a inimii. Luați în considerare ouăle, carnea de vită, țelina, grapefruit-ul, frunzele de ridiche, ciupercile urechi de lemn, ginsengul și ceaiul.
Încercați să fiți mai atenți la ceea ce are nevoie corpul vostru în diferite perioade ale anului. Lucruri simple, cum ar fi să beți o cană de apă caldă cu miere şi lămâie într-o seară de toamnă sau să mâncaţi fructe apoase vara, pot fi foarte benefice. Aveți grijă să mâncați alimente potrivite în timpul anotimpurilor potrivite. Corpul vă va mulțumi!
Sfatul 3: Meditați
Sunteţi izolaţi acasă și vă simțiţi stresaţi? Suferiţi de claustrofobie? Meditația vă poate ajuta.
Nu ar fi frumos dacă ne-am putea scoate întotdeauna din starea de spirit proastă? O modalitate excelentă de a avea grijă de noi - fizic și mental - este să medităm. Nu este nimic complicat. Stați liniștiți timp de cel puțin câteva minute, în timp ce vă concentrați și vă liniștiți gândurile. Meditația ajută la eliminarea stresului acumulat și a negativității nedorite. Iată câteva lucruri de care trebuie să țineți cont:
1. Găsiți un mediu bun: un loc liniștit, cu puține lucruri care să vă distragă, vă va ajuta să vă calmați și să vă concentrați mai bine.
2. Grupați-vă: nu trebuie să meditați singuri. Cereți unor prieteni să vi se alăture pentru a crea un mediu mai pozitiv și pentru a vă îmbunătăți experiența.
3. Aveți o rutină regulată: luați în considerare să faceți un program, deoarece corpul și mintea voastră se vor adapta și vor răspunde și mai bine dacă vă respectați un tipar de meditație consecvent.
Pentru noi, dansatorii, ca pentru mulți alţi oameni, uneori viața poate fi destul de agitată. Dar dansul, repetiția, studiul, munca sau a face orice într-o stare de suferință va face mai mult rău decât bine. Am descoperit că doar 30 de minute de meditație în fiecare zi mă ajută într-adevăr să-mi reglez mintea și corpul pentru mai multă pozitivitate și pentru o mai bună productivitate. Așa că, data viitoare când apar acele gânduri negative, încercați să le eliminați cu o meditație liniştitoare.
Acestea sunt câteva modalităţi care vă vor ajuta să vă îngrijiți mai bine corpul. Astfel, atunci când vă simțiţi extenuaţi, daţi-vă un impuls încercând aceste sfaturi din cultura tradițională chineză.
Sunni Zhou
Dansatoare