Scopul unui prezentator
Ultima notă a numărului de deschidere a spectacolului răsună prin teatru. Mii de ochi sunt fixați spre podium pe măsură ce cortina închide o scenă magnifică. Publicul aplaudă cu entuziasm și așteaptă cu nerăbdare ca momentul următor să-i încânte.
Și apoi două persoane ies pe scenă și încep să vorbească.
Îmi imaginez că acest moment este o surpriză pentru majoritatea publicului nostru care vede spectacolul Shen Yun pentru prima dată. Ei nu și-au dat seama că spectacolul va fi găzduit de prezentatori sau MC – maeștri de ceremonii. Rolul nostru este să venim pe scenă pentru un timp scurt pentru a introduce fiecare piesă, apoi să ieșim de pe scenă și să lăsăm adevăraţii artiști – dansatorii și muzicienii – să facă lucrurile lor.
Dar e posibil să existe mai multe lucruri legate de acest rol decât bănuiţi. După un an de turneu în calitate de prezentator Shen Yun, am realizat trei motive principale pentru care prezentatorul este o parte indispensabilă a experienței Shen Yun.
1 – A fi ca o punte pentru auditoriu
Daţi-mi voie să ilustrez acest lucru cu o experienţă personală pe care am avut-o într-unul din turnee.
Era o zi însorită de vară în Newport Beach (Plaja Newport) din California. Două autobuze de turism decorate strălucitor opresc, și din ele coboară un grup mare de asiatici tineri, cu aspect atletic, în ținute potrivite. S-au îndreptat spre digul Newport Beach pentru a face o fotografie de grup, apoi s-au despărţit pentru a se bucura de soare și de aerul oceanului.
Acum câțiva localnici întorc capul aţintindu-i cu priviri mirate. Se întreabă în liniște: cine sunt acești oameni? Cu ce grup sunt ei? Și de ce sunt toți asiatici? Sunt ei turiști? ş.a.m.d.
Și știţi cum de știu eu ce se întreabă ei? Pentru că atunci când curiozitatea îi îmboldeşte pe acești oameni să caute răspunsuri, ei vin de obicei la mine ca să întrebe.
Este rar ca în lumea occidentală o față caucaziană să te facă remarcat. Însă, ca un prezentator profesionist care face turnee cu o trupă de dansuri tradiționale chinezeşti precum Shen Yun, eu sunt de multe ori precum un ambasador cultural atât pe scenă, cât și în afara acesteia.
Și, de fapt, mă bucur când oamenii vin să mă întrebe despre grupul nostru. Fie că introduc dansul clasic chinezesc pe scenă, fie că explic cine suntem oamenilor pe care îi întâlnim pe drum, am constatat că în ambele cazuri oamenii sunt încântați să afle despre Shen Yun și misiunea sa de a reînvia cultura tradițională.
De asemenea, îmi amintește de ce am vrut să fiu un prezentator – să fiu o punte de legătură între culturi, indivizi și perspective. Să catalizez aprecierea și entuziasmul pentru umanitatea pe care noi o împărtăşim. Și pentru a face experiența îmbogățirii culturale accesibilă și antrenantă pentru toată lumea.
2 – Oferind dansatorilor timp să se schimbe
Acest punct următor este atât de evident, încât puțini oameni par să se gândească vreodată la asta. Pe scurt: cineva trebuie să ajute ca spectacolul să continue suficient de mult încât dansatorii să se pregătească pentru următoarea piesă. Și acești dansatori sunt super rapizi şi se pot schimba dintr-un războinic într-un Buddha sau într-un mongol în câteva secunde. Totuși, ce este cu acele secunde?
Așadar, în timp ce pregătim ce să spunem înainte de fiecare piesă, trebuie să ne gândim nu numai la ce trebuie să știe publicul, ci și la cât timp au nevoie interpreții. Ca orice altceva din producție, este vorba despre experiența de ansamblu și ca toate piesele să se potrivească perfect împreună.
Bineînțeles, a fi un prezentator este mult mai mult decât să fii cineva care să tragă de timp, dar fără a face bine lucrurile elementare, restul iese din discuţie.
3 – A ţine pasul în general
Bine, fiți sinceri aici: Ați fost vreodată la o operă, o piesă de teatru sau un balet și aţi aţipit în mod accidental?
Nici eu. Dar dacă sunteți îngrijoraţi că acest lucru s-ar putea întâmpla în timpul unui spectacol Shen Yun, atunci nu vă temeți.
Noi separăm spectacolul în părţi mai mici de dans, cântece și muzică. Spectacolul se mișcă rapid și, în același timp publicul este de asemenea capabil să proceseze fiecare piesă. Între timp, prezentatorii vă ghidează în călătoria dumneavoastră și vă oferă informațiile de fond necesare pentru a vă bucura pe deplin de experiență.
Rezultatul? O producție perfectă care te captivează și te transportă într-o altă lume; o lume în care ființele divine coexistă cu muritorii, frumusețea și magia abundă, iar bunătatea câştigă întotdeauna.
John Perry
Prezentator